Metroul din Drumul Taberei se deschide marți iar inaugurarea va avea loc la ora 12:00, transmite ministrul Transporturilor, Lucian Bode.
„După ani de aşteptare, sunt bucuros să anunţ public că mâine, începând cu ora 12:00, magistrala de metrou M5 va fi dată în funcţiune. Ca să ajungem în această etapă nu a fost deloc uşor.
A fost nevoie să depăşim, împreună cu colegii de la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi implicit cu cei de Metrorex SA, o serie de bariere, începând de la cele birocratice, la cele administrative.
Astfel, astăzi, putem spune că povestea lucrărilor de la magistrala M5 s-a încheiat. Le mulţumesc tuturor celor care au contribuit la bucuria pe care o împărtăşim alături de toţi bucureştenii, şi nu numai!”, a scris Lucian Bode, pe Facebook.
Secţiunea Râul Doamnei – Eroilor, inclusiv staţia şi Depoul Valea Ialomiţei, este finanţată integral din fonduri externe nerambursabile în cadrul POS-T 2007 – 2013, POIM 2014 – 2020 (85%) şi de la bugetul de stat (15%). Valoarea proiectului aprobat prin HG nr. 374/2019 este de aproape 3,224 miliarde de lei.
Ce spune Victor Ponta despre metroul din Drumul Taberei
„Am pornit efectiv lucrarile la Magistrala 5 de Metrou ( Drumul Taberei) in data de 25 Septembrie 2013 – alaturi de Ministrul PNL al Transporturilor de atunci Ramona Manescu si de Ministrul PSD al Fondurilor Europene Eugen Teodorovici !
Merita sa revedeti imaginile cu prima galerie sapata de “Varvara” ( un utilaj gigantic)! Lucrarile urmau sa fie finalizate in 5 ani / iata ca au durat 7 – dar macar s-au facut! Este prima Magistrala pornita si finalizata dupa 1989 – si a costat aproape 1 miliard de Euro!
Ceea ce nu stiu romanii – si trebuie sa stie : lucrarea a fost gandita in 2011 sa fie platita 100% din banii Bugetului ( imprumutati cu dobanda) / in 2012 am alocat aproape 100 de milioane de Euro dim Fondul de Mediu ( plus TVA si alte costuri care nu fusesera incluse initial) / dar, cel mai important, in 2013 am reusit sa trecem proiectul pe fonduri europene ! Astfel 85% din M5 este din fonduri europene nerambursabile – si doar 15% din banii romanilor / o economie de aproape 800 milioane de euro!
Multumesc tuturor celor care in 2013 m-au ajutat sa economisesc pentru romani 85% din costul proiectului / si Multumesc celor care au lucrat efectiv !”, a scris Victor Ponta pe pagina sa de Facebook.