S-a deschis o nouă pârtie de schi în România

Iubitorii sporturilor de iarnă au parte de o veste bună. Având în vedere vremea rece de la munte, administratorii au putut amenaja o nouă pârtie de schi. Aceasta a fost amenajată în Poiana Brașov.

Pârtia de schi se numește Ruia și a fost deschisă începând de azi, 31 ianuarie.

Primarul din Brașov, Allen Coliban, a declarat că aceasta este preferata schiorilor experimentați. Pârtia are o lățime foarte mare, ceea ce le permite schiorilor să se bucure de o pârtie neagră.

Primarul Allen Coliban a menționat că deja se poate confirma că în acest sezon au stabilit o tradiție prin care fiecare „Miercuri a brașovenilor” aduce vești bune pentru iubitorii sporturilor de iarnă.

Nu în ultimul rând, primarul speră să se poată finaliza și pârtia Subteleferic. Pentru a se întâmpla acest lucru este nevoie ca temperaturile să rămână în continuare coborâte.

El a anticipat o zi minunată pentru schi, cu soare, și a invitat brașovenii și turiștii să se bucure de cel mai frumos domeniu schiabil din România.

„Deja putem spune că avem o tradiție în acest sezon, ca fiecare «Miercuri a brașovenilor» să vină cu vești bune pentru iubitorii sporturilor de iarnă, astfel că și astăzi reușim să deschidem o nouă pârtie, Ruia.

Este una dintre pârtiile preferate de schiorii experimentați, având o lățime foarte mare, care îți permite să te bucuri din plin de o pârtie neagră.

Sper să ne ajute condițiile meteo, cu temperaturi coborâte, astfel încât să finalizăm și amenajarea pârtiei Subteleferic.

Astăzi va fi o zi minunată pentru schi, cu soare, așa că vă așteptăm, dragi brașoveni și turiști, să vă bucurați de cel mai frumos domeniu schiabil din România”, a precizat primarul Allen Coliban.

Partia Ruia
Partia Ruia/SURSA FOTO: Antena 3 CNN

Unde pot schia românii?

Pasionații de schi trebuie să știe că pot schia pe mai multe pârtii din România. Avem, așadar:

  • pârtia Ruia
  • pârtia Drumul Roșu – se poate folosi integral
  • pârtia Sulinar – se poate folosi integral
  • pârtia Lupului  – se poate folosi doar partea superioară
  • pârtia Subteleferic – se poate folosi doar de la ieșirea din canal
  • pârtia Lupului inferior
  • pârtia Kanzel
  • pârtia Doamnei

Pentru începători există pârtiile Bradul și Stadion.

Pârtiile se află într-o condiție favorabilă, în special datorită temperaturilor scăzute care au facilitat operarea instalațiilor de producere a zăpezii artificiale.

Datele brasov.net indică că grosimea zăpezii compactate pe porțiunea inferioară a masivului este de 30 de centimetri, în timp ce pe pârtiile situate în zona superioară atinge 50 de centimetri.