Centrul Național de Formare în Securitate Cibernetică - “Cyber Security Training Centre of Excellence (CSTCE)” reprezintă punctul de legătură dintre industria securității cibernetice și cei care vor să își creeze o carieră în acest domeniu.
CSTCE a luat naștere pornind de la întrebarea “Cum pot să dezvolt o carieră în Securitate Cibernetică?”
Această întrebare a fost și încă este foarte des adresată de către studenți, dar și de către oamenii care vor să facă o schimbare în cariera lor.
Prin intermediul Cyber Security Training Centre of Excellence (CSTCE) se dorește ghidarea și formarea viitorilor experți în Securitate Cibernetică, cursurile fiind structurate pe nivele de cunoștințe (incepatoare, intermediare, avansate). Astfel, oricine, indiferent de domeniul de activitate, poate parcurge aceste cursuri.
Totodată, cunoștințele și abilitățile dobândite pot fi aplicate imediat după ieșirea din sesiunea de curs, deoarece majoritatea subiectelor abordate sunt predate într-un mod practic.
Cum pot să mă înscriu la cursuri?
Înscrierea se face prin intermediul website-ului principal – https://cstce.ro/. Cursurile vor fi anunțate pe platforma oficială, dar totodată și prin intermediul paginilor de socializare: LinkedIn & Instagram.
Dorind să se mențină o calitate cat mai ridicată a cursurilor, acestea sunt organizate în mod exclusiv fizic, cu locuri limitate. La momentul de față, locația principală este București, dar există planuri de expansiune și în alte orașe, precum Cluj-Napoca, Brașov, Timișoara, Iași, și Alba Iulia.