Băneasa Shopping City mai câștigă un chiriaș – tocmai s-a deschis primul magazin al brandului franţuzesc de haine pentru bărbaţi Eden Park.
România se alătură astfel celor 34 de țări în care este prezent Eden Park. Istoria brandului a început în 1987, când cinci dintre fundașii unuia dintre cele mai prestigioase cluburi de rugby din lume- Le Racing Club de France- , printre care și Frank Mesnel, fondatorul Eden Park, au purtat la finala campionatului francez papionul roz. Cu un simț al umorului inegalabil, cei cinci jucători, care s-au auto-intitulat “le show-bizz” au adus doză necesară de excentricitate care lipsea atât de mult jocului conservativ și rigid de rugby. Zeci de mii de fani au purtat papionul roz după meci, în spirit admirativ față de stilul lor inovativ.
Frank Mesnel- actualui CEO Eden Park- și-a transferat creativitatea și spiritul de învingător pentru crearea unui brand premium de îmbrăcăminte, ale cărui inspirație și valori izvorăsc dintr-o poveste reală. Numele de Eden Park vine de la numele stadionului din Auckland- Nouă Zeelandă-, unde Frank Mesnel a jucat finală primei Cupe Mondiale, în 1987. Așa s-a născut povestea, dintr-o glumă și cu o cantitate generoasă de simț al ironiei, iar papionul roz s-a dovedit a fi un logo incredibil, recunoscut pretutindeni în lume.