Potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), una dintre cele mai aşteptate submăsuri – sM 4.3 „Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea şi adaptarea infrastructurii agricole şi silvice – componenta irigaţii” are prevăzute şi cele mai multe fonduri pentru sesiunea care se va deschide în martie – aprilie, respectiv 43,22 milioane de euro.
O altă submăsură cu fonduri de 42,68 milioane de euro, programată pentru deschidere la finele lunii aprilie, este sM 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, iar alte 42,28 milioane de euro sunt disponibile din martie pentru sM 15.1 ‘Plăţi pentru angajamente de silvo-mediu’.
Submăsura sM 17.1 „Contribuţii la primele de asigurări” cu deschidere în luna martie are prevăzute fonduri de 39,33 milioane de euro, în timp ce submăsurile sM 5.1 „Sprijin pentru investiţii în acţiuni preventive menite să reducă consecinţele dezastrelor naturale, evenimentelor adverse şi evenimentelor catastrofale” şi sM 5.2 „Sprijin pentru investiţii în acţiuni menite să reducă consecinţele dezastrelor naturale, evenimentelor adverse şi evenimentelor catastrofale”, ambele programate pentru deschidere în luna februarie, au disponibile fonduri de 13,03 milioane de euro, respectiv 3,67 milioane de euro.
Potrivit sursei citate de Agerpres, în luna aprilie se deschide sM 4.2 ‘Sprijin pentru investiţii în procesarea şi/sau marketingul produselor agricole’ care are prevăzută o alocare de 6,89 milioane de euro. De asemenea, tot în luna aprilie vor mai fi deschise măsurile M 2 ‘Servicii de consiliere, servicii de gestionare a fermei şi servicii de înlocuire în cadrul fermei’, care are o alocare de 7,22 milioane de euro, şi sM 19.3 ‘Pregătirea şi implementarea activităţilor de cooperare ale Grupului de Acţiune Locală’ cu fonduri de 4,35 milioane de euro.
Nu în ultimul rând, în luna iulie se vor deschide sesiuni pentru sM 3.2 ‘Sprijin pentru activităţile de informare şi de promovare desfăşurate de grupurile de producători în cadrul pieţei interne’ pentru care a fost alocată o sumă de 4,07 milioane de euro, pentru sM 3.1 „Sprijin pentru participarea pentru prima dată la schemele de calitate” – 2,008 milioane de euro, iar din luna martie se pot depune proiecte pentru sM 9.1a „Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul pomicol” cu fonduri de 1,98 milioane de euro.
Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, suma totală plătită beneficiarilor până la mijlocul lunii decembrie se ridică la 5,22 de miliarde de euro, din care 2,86 miliarde de euro pe măsurile de investiţii şi 2,36 miliarde de euro pe măsurile care vizează angajamente de mediu şi climă pentru care se efectuează anual plăţi compensatorii pe suprafaţă, potrivit datelor Ministerului Agriculturii.
Până la data de 8 februarie, Comisia Europeană a rambursat României aproximativ 4,6 miliarde de euro pentru investiţiile în agricultură şi dezvoltarea durabilă a mediului rural finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2020. Prin acest proiect se acordă fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană şi Guvernul României pentru dezvoltarea economico – socială a spaţiului rural. Cele 14 măsuri de dezvoltare rurală au o alocare financiară de 9,363 miliarde de euro, din care 8,015 miliarde de euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi 1,347 miliarde de euro contribuţie naţională.