Timișoara a dat startul sărbătorilor de Iarnă
Târgul de Crăciun de la Timișoara s-a deschis dând startul sărbătorilor de Iarnă. În Piaţa Victoriei a fost montată și o roată panoramică care, pe lângă bradul de Crăciun, reprezintă una dintre atracțiile Târgului. Moş Crăciun este aşteptat în 22 decembrie.
În centrul oraşului Timişoara s-au aprins ghirlandele de luminiţe, nu lipseşte bradul şi roata panoramică, caruselul, iar căsuţele oferă vizitatorilor bunătăţi de tot felul, ornamente de Crăciun şi cadouri.
Pentru prima dată, la una dintre căsuţe se vând artificii destinate publicului larg. Nu doar decoraţiunile şi ornamentele din Piaţa Victoriei, ci şi patinoarul din Piaţa Libertăţii au atras vizitatorii care au participat la deschiderea Târgului de Crăciun 2023 de la Timişoara.
Potrivit organizatorilor, prima săptămâna a Târgului de Crăciun va sta sub semnul Zilei Naţionale a României.
Vineri, în 1 Decembrie, începând de la ora 18:00, timişorenii sunt aşteptaţi la un spectacol cu Ansamblul „Timişul” şi trupa Cobzality. Aceștia vor fi însoţiţi de „maeştrii focului” de la Crispus.
Concertul de 1 Decembrie va fi urmat de alte două zile cu invitaţi speciali. Sâmbătă, în 2 decembrie, va urca pe scenă AD Libitum Voices. Iar duminică, în 3 decembrie, Timişoara va fi gazdă unui spectacol susţinut de Surorile Osoianu & Lupii lui Călancea
Pe parcursul Târgului, pe scena din centrul oraşului vor mai urca Paula Seling & Corală Contrast, în 15 decembrie. Dar şi Cornelia şi Lupu Rednic, Angelica Flutur, Dan Necsa şi Carmen Popovici-Dumbravă, însoţiţi de Ansamblul „Timişul”, pe 16 decembrie. Moş Crăciun este aşteptat vineri, în 22 decembrie, după spectacolul „Spărgătorul de Nuci”.
Târgul de Crăciun de la Timişoara a ajuns la cea de-a XVI-a ediţie şi va fi deschis în perioada 26 noiembrie 2023 – 7 ianuarie 2024. Intrarea este liberă.
Craiova e în top
Un oraș din România a fost clasat în Top 10 al orașelor din Europa cu cele mai frumoase târguri de Crăciun. Este vorba despre târgul de Crăciun de la Craiova. În timp ce piața de Crăciun din București este poate mai cunoscută, Craiova de Crăciun reprezintă o adevărată bijuterie ascunsă a României. Ea strălucește prin cele patru piețe publice tematice: Mihai Viteazul, Frații Buzești, Doljeana și Shakespeare. Căsuțele de Crăciun pictate cu ornamente speciale și o gamă variată de standuri cu produse alimentare și artizanat transformă acest oraș într-un loc al minunilor.
În piața Mihai Viteazul, vizitatorii vor găsi un decor elaborat, cu tematică inspirată din basmul Regina Zăpezii. Un peisaj în culori reci, cu zăpadă, o figurină imensă a Reginei Zăpezii, un castel de poveste și un patinoar. În contrast, culorile calde și prezența unui Moș Crăciun vesel luminează Piața Frații Buzești. Barurile, restaurantele și hotelurile din jur se implică în atmosferă, decorându-și holurile și interiorul cu lumini și ornamente festive.