Protestul sindicaliştilor de la metrou a provocat haos, vineri, în Capitală. Premierul Florin Cîţu i-a solicitat ministrului de Interne, Lucian Bode, să ia măsuri, iar ulterior Poliţia Capitalei a descins la locul protestelor.
Bucureştiul a fost dat peste cap, vineri, 26 martie, de către protestul sindicaliştilor de la metrou. Poliţia Capitalei a intervenit în acest caz şi a început să dea amenzi.
O bună parte din persoanele care protestează la metrou a fost identificate şi amendate
Reprezentanţii Poliţiei Capitalei au transmis, vineri, că o parte din protestatarii de la metrou au fost deja identificaţi şi sancţionaţi.
„O bună parte din persoanele care protestează la metrou a fost identificate şi amendate”, a declarat Ciprian Romaşcanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei.
Echipajele de poliţie, mobilizate pentru a face faţa aglomeraţiei din Capitală
Poliţia Capitalei se aşteaptă ca fluxul persoanelor care circulă cu transportul de suprafaţă să fie foarte mare vineri. Purtătorul de cuvânt a dat asigurări că echipaje de poliţie se vor afla în teren pentru a fluidiza traficul.
„Atragem atenţia persoanelor care protestează să respecte normele în vigoare – o parte au fost identificaţi şi sancţionaţi”, a mai precizat Ciprian Romaşcanu.
Circulaţia trenurilor de metrou a fost perturbată, vineri dimineaţă, de un protest spontan al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM în staţia Piaţa Unirii, aceştia coborând pe şine şi împiedicând pornirea la timp, conform programului normal, a trenurilor de pasageri, informează Metrorex.
Reacţia ministrului Transporturilor la protestul sindicaliştilor
“O acţiune ilegală dă peste cap viaţa unui întreg oraş. Când interese mafiote sunt ameninţate, o mână de oameni se agită pentru păstrarea unor privilegii şi sinecuri. Faptul că sindicatul USLM blochează metroul bucureştean este o palmă dată întregii Românii.
Nu vorbim doar despre locuitorii Capitalei, care azi nu s-au putut deplasa cu trenurile Metrorex. Ci de toţi contribuabilii care susţin prin subvenţie de la bugetul naţional activitatea şi, evident, salariile de la companie. Oamenii oneşti care lucrează la metrou au venit în această dimineaţă să muncească în folosul călătorilor. Pentru ei am toată aprecierea. Nu vă lăsaţi amăgiţi: miza ocupării ilegale a unor şine de metrou nu o reprezintă binele angajaţilor.
Nu, miza o reprezintă afacerile oneroase cu închirierea de spaţii comerciale. E dincolo de orice bănuială având în vedere notificarea trimisă ieri pentru evacuarea spaţiilor ocupate ilegal după expirarea contractului dintre Metrorex şi firma sindicatului USLM în 2018. O firmă, un sindicat vor neapărat să căpuşeze Metrorex în linişte, în continuare. Cu legea de partea noastră nu vom da înapoi”, a scris Cătălin Drulă pe pagina sa de Facebook.
Sursa foto: Facebook