Totul s-a aflat. E un adevărat cutremur în economia românească, iar în Guvern s-a produs implozia. Se pregătesc tăieri de salarii, dar și concedieri. Sunt probleme mari cu bugetul, iar un ministru important a decis să taie în carne vie.
S-a detonat bomba. PSD a reușit să pună economia pe butuci, iar acum a venit ziua scadenței. Ministetrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, le-a transmis ordonatorilor de credite să se încadreze în cheltuielile aprobate prin buget, ceea ce ar însemna o restructurare de personal sau reduceri de salarii. Anunțul a fost făcut de către Vlad Alexandrescu pe o rețea e socializare
”Orlando Teodorovici a trimis tuturor instituțiilor publice din țară, inclusiv instituțiilor de cultură și a institutelor de cercetare, o notificare prin care cere, în mod expres, reducerea numărului de angajați și/sau reducerea cuantumului unor drepturi salariale”, scrie senatorul USR.
Mai mult, Teodorovici îi transmite Ministrului Muncii să i se comunice săptămânal măsurile luate pentru incadrarea in cheltuielile de personal prevazute. “Măsurile fiscale și economice inconștiente adoptate de către guvernarea PSD-ALDE în ultimii doi ani, sub oblăduirea infractorilor Liviu Dragnea și Darius Vâlcov, au creat o criză bugetară majoră. Cheltuielile sunt în creștere, iar veniturile nu reușesc să țină pasu, mai scrie Alexandrescu.
Promisiunile electorale populiste și măsurile fiscale care avantajează companiile și instituțiile camarilei politice de la București și ale baronilor din teritoriu riscă să creeze un colaps bugetar în toamnă.
Practic, instituțiile publice, inclusiv teatre, spitale, școli și centre de cercetare, sunt avertizate de Orlando Teodorovici că trebuie să impună o austeritate cruntă, totul pentru ca bugetul fantasmagoric adoptat în primăvară, cu o întârziere de aproape jumătate de an, să nu ducă la deficite bugetare galopante.
După schimbările legislative promovate de guvernarea Dragnea-Dăncilă, inclusiv creșterea indemnizațiilor demnitarilor și creșterea nediscriminată a salariilor funcționarilor publici, Teodorovici îndeamnă acum instituțiile publice să strângă cureaua și să sufere de pe urma proastei guvernări a PSD-ALDE, apelând la austeritate și tăieri de salarii pentru a evita reducerea personalului.
Toate acestea în condițiile în care multe instituții sunt deja subfinanțate și nu își pot îndeplini menirea stabilită de legislația în vigoare.
Creșterea veniturilor și a nivelului de trai al populației trebuie să fie un deziderat pe care toate guvernele trebuie să îl urmărească, dar acest deziderat trebuie urmărit prin măsuri realiste și care pot fi îndeplinite fără a afecta funcționarea instituțiilor statului. Ultimatumul semnat de Orlando Teodorovici arată caracterul heirupist, nerealist și toxic al unei guvernări care acționează într-o logică populistă și ipocrită, crescând cheltuielile fără să se asigure că veniturile pot să le acopere.
După ce au adoptat pensii speciale și au crescut indemnizațiile demnitarilor, guvernarea PSD-ALDE amenință acum cu tăieri de salarii și concedieri în sectorul public. Din informațiile primite din instituțiile publice, fondul de salarii are lipsă în lunile septembrie și decembrie, din pricina „trimestrializării”, o inovație marca Valcov.
Solicit prim-ministrului Viorica Dăncilă și ministrului Orlando Teodorovici să anunțe public că nici un cetățean al acestei țări, profesori, cercetători, doctori, pompieri, actori, nu vor avea de suferit de pe urma măsurilor fiscale inconștiente adoptate de această guvernare. Este responsabilitatea guvernului să găsească soluții adecvate care să soluționeze problemele bugetare pe care tocmai acest guvern le-a cauzat prin măsurile inconștiente adoptate în ultimii doi ani, e anunțul dinamită al fostului ministru.