Premierul Nicolae Ciucă a susținut că pensiile speciale vor fi reformate în mandatul său. Liderul PNL a menționat că varianta asumării răspunderii este, din punctul meu de vedere, ultima soluție.
Nicolae Ciucă a făcut anunțul momentului despre una dintre cele mai comentate categorii de pensii. Este vorba de pensiile speciale. Liderul PNL a menționat că acest subiect va fi soluționat rapid, iar reforma sistemului de pensii va fi făcută conform prevederilor din PNRR.
Șeful Guvernului a ținut să menționeze că pensiile speciale vor fi reformate în mandatul său. Potrivit lui Ciucă, acest proces reprezintă o chestiune de responsabilitate pe care şi-o asumă cu toţii, iar varianta asumării răspunderii este, din punctul meu de vedere, ultima.
Varianta asumării răspunderii, ultima pe listă
„Nu lăsăm moștenire nimic, pentru că este o chestiune de responsabilitate pe care ne-o asumăm cu toţii. Varianta asumării răspunderii este, din punctul meu de vedere, ultima”, a precizat premierul Nicolae Ciucă.
”Altfel, aşa cum am negociat pe fiecare lege şi cum au fost trecute şi dezbătute în Parlament mi se pare varianta cea mai bună”, a mai spus președintele PNL, întrebat dacă ia în calcul asumarea răspunderii Guvernului pe reforma pensiilor speciale.
Ciucă a avertizat că România nu-și permite să piardă bani
De altfel, la sfârșitul săptămânii trecute, premierul a explicat că reforma pensiilor, inclusiv a celor speciale, se va realiza, deoarece „România nu-și permite să riște pierderea” banilor din PNRR.
„România nu poate să-și permită să riște pierderea acestor bani, motiv pentru care se va merge cu derularea și îndeplinirea tuturor jaloanelor și țintelor din PNRR. Am discutat și în ședința de guvern de ieri (joi – n.r.) unde ne aflăm”, a declarat acesta, întrebat dacă se va continua reforma pensiilor speciale.
Când se vor rezolva jaloanele încă neîndeplinite
El a vorbit atunci și de faptul că, odată ce se va finaliza rotativa guvernamentală dintre PSD-PNL, vor fi rezolvate și jaloanele încă neîndeplinite pentru cererea de plată nr. 3.
„Sunt 72 sau 74 de jaloane care trebuie îndeplinite pentru cererea de plată nr. 3. Avem deja 53 dintre ele îndeplinite. Am aprobat ieri (joi – n.r.) ministrului de Investiții și Proiecte Europene să le încarce în platformă, astfel încât să nu mai pierdem timpul. Sunt cele care nu au fost încă soluționate.
Odată ce ne așezăm cu toate problemele acestea care țin de rocada la guvernare, reluăm și le soluționăm. Avem încă o perioadă de timp în care putem să le îndeplinim pe toate”, a declarat el.