În ciuda tuturor apelurile făcute către Dăncilă, aceadsta vrea adoptarea Codului Administrativ prin OUG. Prin noua lege, primarii vor primi pensii speciale, iar președinții de CJ se vor alege uninominal.
”Adoptăm azi noul Cod Administrativ, un proiect important pentru modernizarea administrației publice, rezultatul unei ample consultări cu reprezentanții structurilor asociative. Punem într-o formă coerentă, mai clară și mai simplificată, reglementări care se regăsesc acum în 17 acte normative”, a anunțat Dăncilă.
Ea a subliniat că una dintre prevederile proiectului de Cod Administrativ – alegerea președinților de Consilii Județene prin vot uninominal – a fost deja adoptată printr-o altă ordonanță de urgență.
”De asemenea, aducem soluții în cazul elaborării procedurii – cadru privind licitații publice, dar și noi reglementări în domeniul proprietății publice și private a statului. Rolul acestui Cod Administrativ este să modernizeze administrația publică, să o facă mai flexibilă”, a mai adăugat Viorica Dăncilă.
De altfel, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA)a reacționat dur și a solicitat premierului să respecte angajamentele luate în privinţa adoptării Codului Administristrativ, după discuţiile cu partenerii sociali.
„Îi reamintim că adoptarea acestui act normativ sub forma unei ordonanţe de urgenţă a primit avizul nefavorabil al Consiliului Economic şi Social iar FNSA a solicitat în nenumărate rânduri ca acest subiect să fie tratat cu responsabilitate.
„Vom vedea formularea definitivă înainte de a vota”! Stimată Doamnă Prim-ministru, considerăm că acestă declaratie demonstrează clar modul în care Guvernul României înţelege să trateze cu responsabilitate şi seriozitate reglementările din acest cod! Apreciem însă capacitatea de analiză şi sinteză a structurii pe care o reprezentaţi, nimeni, în afară de Dumneavoastră, nu este capabil să analizeze un document de aproximativ 300 de pagini în câteva minute.
În cazul în care Guvernul României va adopta în şedinţă OUG referitor la Codul Administrativ, fiind introdus pe lista suplimentară, vom considera că acest demers este îndreptat împotriva cetăţenilor acestei ţări, că sfidează toate princiile de drept iar singurul lui scop este acela de a proteja un grup de interese care doreşte să feudalizeze administraţia publică din România.
Aşteptăm cu interes convocarea la discuţii pe tema Codului administrativ, sperând că declaraţiile transmise în mass-media, pe tema intenţiei de dialog, înainte de adoptare, nu au fost mincinoase”, se arată într-un comunicat de presă al FNSA.
Guvernul mai poate adopta OUG pentru Codul Administrativ doar cât timp Parlamentul este în sesiune, adică săptămâna aceasta și săptămâna viitoare, când va fi organizată o sesiune extraordinară a legislativului. Consiliul Economic și Social a dat aviz negativ pentru proiectul de OUG.
Proiectul de ordonanță de urgență pentru adoptarea Codului Administrativ are o serie de prevederi care induc arbitrariul complet în administrația publică și dau naștere riscului politizării totale a birocrației. Mai precis, Codul Administrativ le dă șefilor de instituții puterea discreționară asupra angajării, promovării, mutării sau demiterii funcționarilor publici. Proiectul de OUG preia mare parte din prevederile legii declarate neconstituționale în 2018, prevederi care periclitau finanțări europene de până la 553 milioane de euro. Acele prevederi, promovate de Liviu Dragnea și Paul Stănescu, au fost denunțate oficial de Comisia Europeană, care avertiza că legea anulează eforturile de profesionalizare a funcționarilor publici și anulează pașii anteriori.