Dacă războiul din Ucraina va continua, deprecierea euro față de aur va fi de circa 20%
Incertitudinea geopolitică constituie unul dintre principalele motive pentru care investitorii cumpără aur. Astfel, în timpul războiului, valoarea aurului rămâne constantă, în timp ce celelalte devize se micșorează.
De la izbucnirea războiului în Ucraina, dolarul s-a devalorizat cu 4,08%. Dacă războiul va continua, deprecierea euro față de aur va fi de circa 20%.
Adrian Vasilescu, consultantul pe strategie al Băncii Naționale a României, a vorbit, la Antena 3 CNN, despre aurul României de la Moscova.
Un exemplu îl reprezintă primele documente originale care arată în ce a constat tezaurul României trimis în Rusia. Originalul este păstrat în seiful din biroul guvernatorului BNR.
Adrian Vasilescu, despre povestea aurului românesc din Rusia
,,Dosarul Moscova 1 este un dosar istoric, pentru că este documentul pentru creanță. Această creanță cuprinde în pagini detaliate și cu confirmări ale unor personalități din partea rușilor care au primit tezaurul în 1917.
Exemplarul copie și cel original care stă într-un singur loc, în casa de fier din biroul guvernatorului Băncii Naționale, loc unde a stat de-a lungul anilor și de-a lungul vremurilor.
Atunci când autoritățile din România au înțeles că n-o să mai primim aurul, dosarul a rămas ca un document nu numai istoric, dar ca un document de contabilitate, o creanță care exprimă oficial, cu parafe, cu semnături – martor a fost ambasadorul Franței, alte personalități, statul rus a semnat pentru primirea aurului, a început istoria acestui dosar, care este o istorie fascinantă”, a precizat Adrian Vasilescu.
România are, în tezaurul BNR, 103,6 tone de aur, ocupând locul 35 în lume la acest capitol. Raportat la nevoi și la cerințele actuale privind ponderea metalului galben, în totalul rezervelor internaționale avem exact cât ne trebuie, pentru că aurul se constituie un important activ de încredere.
Tezaurul României a fost trimis în Rusia în timpul Primului Război Mondial
O problema atât de cunoscută si dezbătută în ultimii ani a fost cea a tezaurului României, o adevărată comoară. Tezaurul României este tezaurul care a fost trimis în Rusia în timpul Primului Război Mondial și care nu a mai fost niciodată returnat în întregime.
El includea tezaurul Băncii Naționale a României, valori aparținând unor diverse bănci românești private, societăți comerciale, persoane particulare, colecții de artă, bijuterii, arhive, etc.
Toate acestea au fost transportate din România spre Rusia țaristă în timpul Primului Război Mondial, cu scopul de a fi adăpostite de armatele Puterilor Centrale, care ocupaseră o parte însemnată a României și amenințau să ocupe întreg teritoriul național.
După Marea Revoluție din Octombrie și preluarea puterii de către comuniști, sub conducerea lui Lenin, proaspăt instalata putere sovietică a sechestrat tezaurul și a refuzat restituirea acestuia.