Lucrarea „Evoluția stocului de aur al Băncii Naționale a României (1880-2020)” prezintă unitar seria de date statistice care convertesc valorile monetare diferite în contextul istoric al fiecărei epoci, în cantitățile de aur fin din tezaur. Complexitatea lucrării de cercetare a autorilor – Mugur Isărescu (coordonatorul volumului), Maria Constantinescu, Brândușa Costache, Nadia Manea, Adriana Aloman, Elisabeta Bejan – arătă cum cele două conflagrații mondiale au reprezentat momente de mare încercare și pentru Banca Națională, care a susținut efortul de război, aurul fiind atât garant, cât și mijloc de plată.

Primul Război Mondial a determinat o nouă atitudine față de aur, atât a oamenilor, cât și a băncilor centrale, un raport al conducerii BNR, din 1915 arată că acest „eveniment neprevăzut aduse turburare în toate calculele și puse lumea întreagă în fața unui necunoscut amețitor”, adaugând că în fața situației critice a finanțelor publice, „cheltuielile extraordinare se impuneau și, nefiind nicio putință de a găsi bani afară din țară, s-a recurs la Banca Națională”.

Tezaurul BNR, confiscat de Rusia

În toamna anului 1916, inamicii – trupele germane, austro-ungare și turco-bulgare – au ocupat o parte din teritoriul național, apropiindu-se rapid de București. Sediul juridic al Băncii se transferă la Iași și, pentru siguranță, s-a decis mutarea stocului de aur al BNR la Moscova.

În 1917, după ce al doilea transport de valori este depozitat la Kremlin, valoarea aurului BNR depozitat la Moscova a ajuns la 315.154.948,41 de lei, adică 101.662,897 kg aur cu titlul 900/1.000 sau 91.496,619 kg aur fin. Acesta se va transforma în binecunoscutul litigiu care este nesoluționat de peste 100 de ani între România și Rusia.

Schimbarea sorții războiului a condus la marea șansă a unirii țărilor românești în același stat, istoria răsplătind sacrificiile unei națiuni printr-un vis secular împlinit. Guvernatorul Bibicescu se adresa acționarilor BNR în 1919 spunându-le: „Ne-am întors plini de bucurie pentru succesul dobândit de țară, dar ne-am întors fără tezaurul de aur. Aurul nostru este răspândit în trei state – Rusia, Germania și Anglia”.

Finanțarea efortului de război al statului român a dus la convingerea generală că „fără BNR nu se putea face războiul”, economiștii de seamă ai epocii apreciind că „unitatea națională datorează mult acestei instituții”. Tezaurul era însă risipit, în stocul fizic al BNR fiind în 1919 mai puțin de 2 kg aur fin, față de stocul înregistrat la începutul războiului, de peste 143 de tone. Primul deceniu al României Mari este caracterizat, în lucrarea citată, ca etapă „în căutarea aurului pierdut”.

Aurul dus la Moscova intrase în zona litigiilor

Dacă în privința aurului depozitat la Londra nu a fost nicio problemă să fie considerat ca sigur în bilanț, aurul depus la Berlin, ca și cel de la Moscova intrase într-o zonă a litigiilor. Cu Germania, după lungi tratative, s-a ajuns să fie în divergență în anul 1926 doar cantitatea de 4,6 tone aur fin, fiind repatriate până atunci 19 tone aur fin.

Tezaurul de la Moscova apare doar în scriptele contabile, puterea bolșevică nu a dat răspuns diligențelor României pentru recuperarea și repatrierea celor 101 tone de aur depozitate la Kremlin cu documente clare de predare-primire. Stocul de aur crește și prin producția internă din perimetrele aurifere din Apuseni și Maramureș. În anul 1927 producția internă a fost de 2.000 kg, crescând la 3.538 kg în 1932.

Al Doilea Război Mondial aduce importante modificări în politica monetară, ridicând din nou problemele legate de tezaurul BNR. Încă din 1939 războiul ajunsese la granițele României, stocul de aur al Poloniei fiind tranzitat spre Constanța. Prăbușirea granițelor și intrarea în războiul contra URSS și apoi cu Anglia și Statele Unite au impus ca măsuri de siguranță transportarea aurului din stocul BNR, aflat în țară, la Sinaia și plasarea în locuri secrete a 150 de tone aur.

Deoarece schimburile comerciale cu Germania și pe continent în zonele accesibile se făceau în echivalent aur, stocul de aur al BNR atinge în anul 1944 un maxim istoric – de 244 de tone. 190 de tone de aur se aflau în țară, iar 47 de tone – în străinătate, depuse la Banca Angliei, în Elveția și în Statele Unite. În iulie 1944, când la Bretton Woods se puneau bazele sistemului monetar postbelic, BNR și Guvernul român au desfășurat operațiunea secretă „Neptun”, prin care au fost transportate la Mănăstirea Tismana 190 de tone aur fin.

În noaptea de 15/16 septembrie toate casetele de aur au fost mutate într-o grotă secretă, astupată apoi cu betoane și camuflată pentru a feri tezaurul de trupele Armatei Roșii, cât și de germanii în retragere. Păstrarea aurului în țară a fost susținut și de emiterea de monede de aur – Ardealul nostru – scoase la vânzare către populație, greutatea totală a acestor monede fiind de peste 10,2 tone. „Cocoșeii”, cum au fost cunoscuți banii de aur, aveau să devină apoi un blestem pentru deținători, atunci când statul comunist a început recuperarea lor prin forță.

Stocul de aur al BNR este constant

Stocul de aur al BNR este acum practic constant, de 103,7 tone din anul 2007 până acum. 42,5 tone se află în țară, iar 61,2 tone în străinătate. „Redobândirea de către aur a rolului de activ strategic, dar și creșterea tensiunilor geopolitice la cote alarmante (alipirea Crimeei, evenimentele din Ucraina, din Marea Chinei de Est și Orientul Mijlociu) au determinat reanalizarea de către decidenții din cadrul băncilor centrale a politicilor privind distribuția în conturile din afara țării a rezervelor fizice de aur, tendință remarcată mai ales în Europa”, arată autorii lucrării.

Faptul că rezerva din afara țării are acum „sedii” bine securizate la aliați din NATO sau Elveția sunt o garanție că stocul poate fi oricând folosit ca o asigurare suplimentară și de încredere pentru operațiile financiare ale statului român, arată jurnalul.ro.