În urma neînțelegerilor cu privire la cine are acces și cine nu în cadrul mall-urilor, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a venit cu explicații suplimentare în acest sens. Șeful DSP a explicat clar care sunt condițiile în care oamenii pot intra în mall fără certificat.
Va fi total interzis! Ce trebuie să știe românii care merg la mall? Raed Arafat a explicat clar
În cadrul unui briefing de presă susținut după ședința de Guvern de luni, 25 octombrie, Raed Arafat a explicat că persoanele care nu au certificatul verde COVID care să ateste că au trecut prin boală sau că s-au vaccinat nu vor avea voie în interiorul centrelor comerciale și a mall-urilor.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a spus că cei fără certificat COVID pot intra în mall doar ca să meargă la centrul de vaccinare, intrarea și ieșirea făcându-se prin locuri special marcate.
În plus, secretarul de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne mai spune că există și categoria oamenilor care au treabă la birourile de emitere ale pașapoartelor. Pentru a putea avea acces acolo, oamenii pot intra cu un test valabil și cu dovada programării la centrul de pașapoarte.
„Între CNSU și HG emisă au fost unele dierenețe care au fost pe baza unor neînțelegeri juridice și modul de translatare nu a fost foarte clar. Hotărârea din Guvern trebuie translatată în limbaj juridic. Ce apare la CNSU și ce iese la Monitorul oficial nu apre fix la fel. La acest moment au fost corectate.
În centrele comerciale nu o să găsiți cuvântul mall pentru că nu există în legislație. Au existat și în hotărârea trecută, dar din cauza normelor juridice erau încadrate la 50% din persoane. Noi avem vaccinare sau trecere prin boală.
La mall sau centrele comerciale e obligatoriu certificatul verde, vaccinat sau trecut prin boală. Se permite doar accesul celor care intră în mall să se vaccineze la un centru de vaccinare, dar trebuie organizat: se intră, se iese din mall pe o zonă specială.
Mai e la pașapoarte la mall: acolo se poate intra cu test valabil și cu dovada programării la centrul de pașapoarte”, a spus Raed Arafat.
Coronavirus România, 25 octombrie
Amintim că măsurile anunțate de către Raed Arafat în cursul zilei de luni vin pe fondul creșterii numărului de cazuri și de decese la nivel național. Așadar, Grupul de Comunicare Strategică a trimis ultimul bilanț cu privire la situația epidemiologică din România și putem vedea că lucrurile nu stau deloc bine.
Potrivit datelor Grupului de Comunicare Strategică, până astăzi, 25 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.571.115 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 7.275 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
1.331.225 de pacienți au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 9.187 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 152 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Până astăzi, 44.980 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 24.10.2021 (10:00) – 25.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 301 decese (151 bărbați și 150 femei), din care 2 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și Municipiul București.
Dintre cele 301 decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 18 la categoria de vârstă 40-49 ani, 20 la categoria de vârstă 50-59 ani, 90 la categoria de vârstă 60-69 ani, 94 la categoria de vârstă 70-79 ani și 76 la categoria de vârstă peste 80 ani.
283 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 14 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Au fost raportate 2 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Bacău și Ialomița, în luna octombrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 299 de decese.
Din totalul de 301 pacienți decedați, 272 erau nevaccinați și 29 vaccinați. Cei 29 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 de ani și peste 80 de ani. 28 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru un pacient nu au fost raportate comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 20.962. Dintre acestea, 1.855 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienților internați, 515 sunt minori, 474 fiind internați în secții și 41 la ATI.