Rețelele de socializare devin interzise! Guvernul acestei țări plănuiește ca o anumită categorie de cetățeni să nu mai aibă acces la acestea. Iată cine este vizat, dar și motivul din spatele deciziei.
Rețelele de socializare, interzise pentru tinerii sub 16 ani
Rețelele de socializare devin interzise! Tinerii sub 16 ani din Australia nu vor mai avea acces la acestea, a anunțat joi prim-ministrul Anthony Albanese. Acesta a promis măsuri stricte împotriva companiilor de tehnologie care nu reușesc să asigure protecția utilizatorilor tineri.
„Aceasta este (o măsură) pentru mame şi taţi. Reţelele de socializare fac mult rău copiilor şi am decis să pun capăt acestui lucru”, a declarat el în fața reporterilor, potrivit AFP.
Albanese a prezentat proiectul de legislație în luna septembrie, însă, la acel moment, nu era clar dacă aceasta se va aplica copiilor cu vârsta de 14 sau 16 ani.
Premierul australian a subliniat că responsabilitatea de a verifica vârsta corespunzătoare a utilizatorilor va reveni giganților tehnologici și platformelor de socializare, nu părinților, care sunt extrem de preocupați de siguranța online a copiilor lor.
„Responsabilitatea nu va aparţine părinţilor sau tinerilor. Nu vor exista sancţiuni pentru utilizatori”, a mai spus acesta.
Propunerile anterioare de introducere a unei limite de vârstă pentru accesul la rețelele de socializare au beneficiat de un larg sprijin bipartizan în Australia.
Anthony Albanese, liderul Partidului Laburist, a anunțat că noile legi vor fi prezentate liderilor statelor și teritoriilor australiene în această săptămână, urmând să fie înaintate Parlamentului la sfârșitul lunii noiembrie.
O măsură similară s-a luat și în Norvegia
Australia nu este singura țară care dorește să interzică adolescenților accesul la rețelele de socializare. Recent, Norvegia a anunțat o schimbare semnificativă în legislație, ridicând limita de vârstă de la 13 la 15 ani. Această decizie vine ca parte a unei campanii guvernamentale pentru întărirea reglementărilor asupra companiilor de tehnologie, acuzate de oficiali că direcționează conținut și publicitate către copii.
Principalul scop al acestei măsuri este protejarea tinerilor utilizatori de posibilele efecte negative ale rețelelor sociale, care pot influența dezvoltarea lor emoțională și mentală. Premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre, a recunoscut că această inițiativă aduce provocări, dar a subliniat importanța intervenției politice în fața influenței crescânde a tehnologiei asupra copiilor.
Guvernul norvegian își intensifică eforturile pentru reglementarea firmelor de tehnologie, acuzându-le că își concentrează activitățile asupra „creierelor copiilor”.
Premierul Jonas Gahr Støre a recunoscut că această inițiativă va fi „o bătălie dificilă”, dar a subliniat importanța intervenției politicienilor pentru a proteja copiii de „puterea algoritmilor”. Potrivit liderului laburist, rețelele sociale sunt deseori folosite în mod nepotrivit, iar consecințele pot limita gândirea critică și inițiativa în rândul tinerilor utilizatori. Mai multe puteți citi aici.