La prima vedere, poate însemna chiar estomparea creşterii minore  a economiei româneşti de anul viitor, adică recesiune. Analizat îndeaproape şi punctual, exitul Nokia nu este totuşi un dezastru, deşi are potenţialul de a deveni dacă, aşa cum spunea preşedintele Capital Partners, Doru Lionăchescu, este prima plecare dintr-o serie extinsă. În primul rând, plecarea Nokia nu are nicio legătură cu economia românească.

Finlandezii au probleme de ceva vreme, pentru că n-au reuşit să prevadă boomul smartphone-urilor, un segment al pieţei devenit principalul generator de profituri. Pur şi simplu, nu mai e la modă să ai Nokia! Compania îşi pune acum speranţele în Asia, unde mai pot face volumele mari cu telefoane ieftine, de genul celor produse la Jucu. Or, să transporţi o marfă ieftină mii de kilometri ca s-o vinzi tot ieftin nu are sens, mai ales când ai în Asia capacităţi considerabile de producţie.

Mai mult, Nokia nu este obligată să plătească despăgubiri statului român, şi noul Cod al muncii face disponibilizările mai facile. Plecarea este cauzată de propriile erori ale Nokia şi are la bază estimarea greşită din 2007, când finlandezii credeau că telefoanele lor cu lanternă vor domina piaţa vreme de decenii, o greşeală făcută de Motorola la începutul anilor 2000 pe piaţa din SUA. În loc de smart­phone-uri, Nokia a mizat pe stupidphone-uri.

Revenind la România, cazul Nokia este, după mine, cel mai relevant pentru mentalitatea noastră. În 2007, când compania a deschis atelierul de la Jucu, în douăzeci de milioane de piepturi a bătut câte o inimă mândră de român. Câteva sute, politiceni şi alţi habarnişti, şi-au exprimat aportul considerabil, sperând să se conecteze astfel cu poporul.

Pe cât de mândri am fost atunci, pe atât de revoltaţi suntem acum. La cald, imediat după anunţul oficial de joia trecută, am auzit zeci de domni deputaţi, forumişti sau simpli cetăţeni, care spuneau că, în semn de protest, renunţă la telefoanele Nokia din dotare. Imboldul mioritic înnăscut a reacţionat.

Nokia spune că pregăteşte mişcarea de luni de zile. Cum este posibil ca Ministerul Economiei să nu aibă habar de o asemenea chestiune? Ar fi avut la dispoziţie un an pentru a cântări şi, eventual, preveni orice consecinţă economică. Aveau timp să caute investitori, să negocieze, să pună în estimările bugetare minusul de peste un miliard de dolari la exporturi. Preşedintele Băsescu spune că el ştia şi că a avertizat Guvernul. Şi eu cred că nu e în caracterul unei companii globale să o şteargă pe uşa din dos, mai ales când are explicaţii solide. Vorbim iarăşi de aceeaşi mentalitate locală, doar că la nivelul autorităţilor. Sunt doar două posibilităţi.

Unu, domnii de la Ministerul Economiei, în frunte cu ministrul Ariton, nu s-au prins că plecarea Nokia e o treabă gravă şi doi, aceiaşi domni au acţionat instinctual, româneşte, lâsând pe azi ce puteau rezolva foarte uşor ieri. Poate că proritatea nu este să căutăm înlocuitori pentru Nokia. Loganul nu se mai vinde aşa bine, iar Fordul se mişcă greu, în parte, pentru că nu reuşeşte să ajungă la o înţelegere finală cu Guvernul. În loc să se agite să aducă investitori într-o lume în care nu investeşte nimeni, Ministerul Economiei ar trebui să facă pe dracu’ n patru să-i păstreze pe cei care sunt deja. Sau, în cel mai rău caz, să afle din timp despre intenţiile acestora că să nu fim prinşi din nou cu pantalonii în vine.