România a îndeplinit, pentru prima dată în 25 de ani toţi cei cinci indicatori nominali pentru adoptarea monedei unice europene. Anunțul a fost făcut de Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, într-un interviu acordat Agerpres.
Anul 2014 a reprezentat un paradox pentru economia românească, pentru că, deşi România a îndeplinit, pentru prima dată în 25 de ani toţi cei cinci indicatori nominali pentru adoptarea monedei unice europene, populaţia şi o bună parte a economiei nu percep beneficiile acestei macrostabilizări, susţine Adrian Vasilescu.
Prin ce s-a evidenţiat anul 2014 din punctul dumneavoastră de vedere?
Adrian Vasilescu: 2014 a scos în evidenţă un fenomen pe care l-aş numi paradoxul românesc. Desigur, pot să argumentez. În economia românească, a fost reliefată o linie de succes, căreia i-au dat contur indicatori ce fac măsurători exacte, dar numai o mică parte a populaţiei şi prea puţini operatori economici cred în acest adevăr. Şi când spun paradox, am în vedere în primul rând faptul că au ajuns să creadă cei de la FMI, cei de la Comisia Europeană, de la Banca Mondială, după analizele făcute de delegaţii lor care a fost aici la sfârşitul anului 2014, cred multe ziare din străinătate, dar acest adevăr nu e crezut şi la noi. Oamenii se uită ce au în conturi, ce au în buzunare, ce au pe masă şi îşi fac propria lor judecată.
Cum definiţi această linie de succes?
Adrian Vasilescu: Când spun linie de succes, iau în calcul seria de indicatori ce alcătuiesc realitatea macroeconomică: PIB, mişcare preţurilor, creditele şi dobânzile la credite, datoria publică, rata de schimb leu-euro, contul curent. Sigur, mulţi se pot întreba cu ce îi încălzeşte această macrostabilitate dacă nu o văd în buzunare. Şi pentru că există această întrebare şi această presiune în societatea românească, voi încerca o comparaţie. Dacă un corp uman, al unui ins care se pregăteşte pentru o performanţă (examen de admitere la facultate, examen de licenţă, teză de doctorat, un interviu pentru admiterea într-o slujbă sau o competiţie sportivă), o febră mare, o criză biliară, o afecţiune cardiacă etc. ar face imposibilă sau măcar dificilă nu doar obţinerea performanţei, ci chiar participarea la competiţie. Acelaşi blocaj îl poate suporta corpul economic. În situaţii de instabilitate macro (inflaţie galopantă, deficite bugetare şi de cont curent prea mari, dobânzi ridicate) performanţele în sistemele micro (companii de stat, companii private) devin imposibile. Şi apoi, nici faptul că macrostabilitatea nu se simte în buzunare nu e tocmai adevărat. Bunăoară, este dovedit statistic că atunci când scade inflaţia creşte puterea de cumpărare.
Dar ce se întâmplă când stabilitatea este cauzată de decizii greşite la nivel micro?
Adrian Vasilescu: Există o legătură puternică între cele două sisteme: sistemul microeconomic şi cel macroeconomic. Dacă sistemul micro nu face performanţe şi nu face profit, de unde impozite pe profit care să alimenteze bugetul statului?
Putem menţiona aici şi evaziunea fiscală?
Adrian Vasilescu: Negreşit! Numai că această problemă nu se poate rezolva într-un an sau doi. Va fi nevoie de ani buni în care să predomine o politică înţeleaptă, care trebui să aibă în vedere şi acest aspect, încasarea taxelor şi impozitelor la un nivel acceptabil.
Să revenim la macrostabilitate. Ce înseamnă acest succes pentru România?
Adrian Vasilescu: Prima oară, în 25 de ani, România îndeplineşte toţi indicatorii nominali pentru intrarea în zona euro. Avem macrostabilitate. Sigur, aşa cum sunt regulile acum, mai trebuie să fie îndepliniţi şi indicatorii reali. Cu indicatorii nominali asiguraţi, se poate însă merge mai departe către indicatorii reali. Cel mai important şi cel mai greu de obţinut fiind PIB-ul pe locuitor la paritatea standard a puterii de cumpărare. La acest capitol, România ocupă penultimul loc în Uniunea Europeană din 28 de ţări, după noi fiind doar bulgarii. Vă propun un exerciţiu. Să ne imaginăm că avem în faţă un tablou, cu cele 28 de ţări din Uniunea Europeană, şi să trasăm trei coloane: una cu numărul de locuitori din fiecare ţară, alta cu valoarea PIB-ului şi a treia cu PIB pe locuitor la paritatea standard a puterii de cumpărare. Cifrele ne ajută să desenăm, de la stânga sus spre dreapta jos, o linie oblică cu trei de şapte. Primul şapte îl încercuim în prima coloană – populaţia din fiecare ţară, România fiind a şaptea ţară din UE după numărul de locuitori. Un al doilea şapte, îl încercuim în numărul 17, pe coloana a doua, ceva mai jos, unde sunt valorile PIB-ului în expresie monetară. Acolo, cu un PIB de 150 de miliarde de euro, România este pe locul 17. Şi linia va merge în continuare, în jos, până la locul 27, România, în ceea ce priveşte PIB-ul pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare fiind a 27-a ţară. Dacă ne uităm în sus, de acolo din coadă, unde suntem noi, o să vedem că sunt mai multe ţări cu populaţii mult mai mici, dar cu volume ale PIB mai mari. Sau chiar dacă au volume mai mici, împart PIB-ul la mai puţini locuitori. Iată un exemplu ce ar trebui să ne calce pe nervi pe toţi cei care trăim în această ţară: Finlanda are un PIB de 200 şi ceva de miliarde de euro. Mai mare, deci, decât al nostru. Numai că noi împărţim 150 de miliarde la 20 de milioane de locuitori iar ei împart peste 200 de miliarde la numai 5 milioane de locuitori. Şi atunci, nu poţi să nu te întrebi: Dreptate e asta? Dar este o nedreptate pe care ne-o facem singuri.
Mai este fezabil obiectivul de intrare în zona euro în 2019, având în vedere acel loc 27 pe care ne aflăm la PIB/locuitor?
Adrian Vasilescu: Locul acela, 27, va mai fi mulţi ani, pentru că el este venit din istorie. Trecerea la euro va însemna o apropiere constantă de media zonei. Şi această apropiere de medie trebuie s-o forţăm. Aici, la BNR, este tot mai vie o expresie pe care o foloseşte şi guvernatorul, şi anume că lucrurile (adoptarea euro – n.r.) se vor întâmpla la orizontul anilor 2019 – 2020. Există o înţelegere politică pentru anul 2019. Intrarea în zona euro nu este însă apanajul Băncii Naţionale şi nici responsabilitatea ei unică. În ceea ce priveşte Banca Naţională, aici avem de câţiva ani un comitet euro în care intră directori, consilieri, experţi ai Băncii Naţionale. De la un timp participă miniştri, directori din Ministerul Finanţelor, preşedintele Comisiei de Prognoză. Dar nucleul nu trebuie să fie la BNR. Dar aici la BNR, se plămădeşte, cu acest comitet euro, o dezbatere aplicată privind modalităţile de a trece în zona euro.
Revin la macrostabilizare. Cum explicaţi neîncrederea populaţiei şi a economiei?
Adrian Vasilescu: Cauzele sunt simple. Oamenii s-au obişnuit să se uite în buzunar … şi văd că nu câştigă cât şi-ar dori. Noi venim dintr-o lungă perioadă de comunism, în care economia s-a cam decuplat de la bunăstarea populaţiei. O bună parte din economie nu a mai lucrat pentru producţia de consum. Sloganul era 'industria românească cu pivotul industria constructoare de maşini'. Întreprinderile nu făceau bani pentru bunăstarea populaţiei. Foarte multe au uitat o lecţie esenţială, dar în acelaşi timp elementară – că există două tipuri de eficienţă: tehnică şi economică. Eficienţa tehnică înseamnă să faci performanţă, eficienţa economică te obligă ca pentru un leu cheltuit pentru performanţă să obţii doi lei venit. Noi dădeam deseori doi lei pentru un leu performanţă.
Spuneaţi că în România elitele există, dar cum reuşim să le coagulăm?
Adrian Vasilescu: Este foarte greu, pentru că plecăm la drum cu o populaţie în bună măsură descurajată. Revin la educaţie. Educaţia este esenţială! Aici, în Banca Naţională a României, există nu doar un interes, ci şi un efort enorm pentru a da impulsul educaţional. Sunt câteva iniţiative de care Banca Naţională se ţine cu dinţii, legate de ceea ce am numit 'educarea educatorilor'. Avem de câţiva ani un sistem numit 'Academica – BNR', în cadrul căruia, de două ori pe an, au loc întâlniri cu profesorii de economie, cu rectorii universităţilor, sunt prezentate comunicări.
De ce la nivel naţional, educaţia e în suferinţă?
Adrian Vasilescu: Sunt multe cauze. Şi populismul ne mai joacă feste. Cred că este cazul ca, încet-încet, să ajungem la o împletire optimă a stimulentelor morale cu cele materiale, pentru că este nevoie ca instituţiile fundamentale ale statului să capteze tineri cu competenţe, cu studii înalte, cu expertize înalte, cu experienţe bune.
Care ar trebui să fie priorităţile anului 2015 pentru a transpune reuşitele de la nivel macro în nivelul de trai?
Adrian Vasilescu: Educaţia! Prima urgenţă este educaţia, inclusiv educaţia economică. În 1992, revista germană Kapital a constituit un grup numeros de analişti pe care i-a trimis în ţările din Asia de Sud Est, pentru că acolo se producea un fenomen şi s-au dus să îl analizeze. Cu educaţia au început în Japonia, când se străduiau, după război, să îndrepte societatea către ceea ce trebuie să facă. La un moment dat, cel mai mare ziar din Japonia, cu 12 milioane tiraj, la o aniversare, nu a făcut niciun fel de festivitate. Au umplut o sală mare, au pus o masă cu patru colţuri şi la masa aceea s-au aşezat patru mari economişti ai lumii pe care japonezii i-au invitat să vorbească despre ce nu merge bine în Japonia. Tot ce s-a spus acolo s-a înregistrat şi s-a publicat în ziar pe pagini întregi. Şi ziarele s-au dus către oameni. Totodată ţara comenta. În trenurile cu care japonezii mergeau la muncă discutau despre ce nu mergea în Japonia. A fost un fenomen de masă. Asta trebuie să facem! În mintea fiecăruia să fie marile probleme. Asta este cheia. Că dacă îi spui omului că trebuie să muncească mai mult, îţi reproşează: 'iar cu munca!'. Poate că o vreme nici nu mai trebuie să vorbim despre performanţa în muncă, ci despre performanţa în traiul nostru.
Sursa: AGERPRES