S-a interzis în toată România. Șoferii trebuie să aibă acest document la ei

interzis in romania

SURSA FOTO: Dreamstime

Este interzis pentru toți șoferii! Doi șoferi de camion au fost amendați de către Poliția Rutieră pentru că nu au respectat o regulă extrem de importantă. Iată despre ce este vorba, mai exact.

Doi șoferi de camion, sancționați pentru că au transportat material lemnos fără autorizație

Doi șoferi de camion au fost sancționați cu amenzi după ce au fost surprinși transportând ilegal material lemnos. Cele două transporturi, pentru care lipsea autorizația necesară pentru a circula pe drumul național, au fost observate de polițiștii rutieri care monitorizau traficul din elicopter.

Agenții au transmis coordonatele camioanelor la sol. Astfel, cei doi șoferi au fost opriți de un echipaj de poliție din Brașov, în apropierea DN1, potrivit bizbrasov.ro.

Polițiștii au localizat cele două camioane încărcate cu lemn din aer, pe teritoriul județului Brașov.

„Aparatul de zbor se află în această perioadă în supravegherea aeriană a principalelor artere rutiere din țară, având misiunea de a raporta polițistilor din teren blocajele formate în trafic, de a constata abateri săvârsite la regimul rutier, care să pună în pericol siguranța participanților la trafic, dar și a altor încălcări ale normelor legale”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.

SURSA FOTO: IPJ Brașov

Echipajul de poliție rutieră din elicopter a comunicat cu colegii lor de la sol, care au oprit cei doi șoferi de camion.

 „După oprirea autocamioanelor, polițiștii au verificat documentele pentru transportul de material lemnos efectuat și au stabilit faptul că cele două mijloace de transport nu dețineau autorizația necesară deplasării pe drumul național, motiv pentru care au fost aplicate sancțiuni”, au mai precizat reprezentanții IPJ Brașov.

Polițiștii îi sfătuiesc pe șoferi să respecte limitele legale de viteză și să evite efectuarea de depășiri în zonele unde aceste manevre sunt interzise.

3 elicoptere au fost integrate în operațiunile Poliției Rutiere

Amintim că începând cu luna martie, trei elicoptere dotate cu sisteme video FLIR au fost integrate în operațiunile Poliției Rutiere pentru a îmbunătăți siguranța în trafic.

Până în prezent, au fost înregistrate 40 de depășiri neregulamentare, iar șoferii implicați au fost sancționați cu amenzi și li s-au suspendat permisele pentru 60 de zile.

„Din spatele norului se înregistrează mai bine… mai clar! Cele trei elicoptere , achiziționate cu puțin timp în urmă, au început să dea roade pentru siguranța traficului rutier.

Toate abaterile înregistrate sunt transmise către polițiștii de la sol, pentru a lua măsurile legale. Astfel, revenim… Conduceți regulamentar!”, a transmis Poliția Română pe Facebook.

Începând cu luna martie, Poliția Rutieră a introdus utilizarea a trei elicoptere echipate cu sisteme avansate de monitorizare video (FLIR) în activitățile sale zilnice. Sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, aceste elicoptere au fost folosite pentru a spori siguranța pe drumurile publice, în special în zonele cu risc crescut de accidente.

Elicopterele au fost achiziționate în cadrul proiectului „HeliPol”, care a beneficiat de finanțare europeană. Acestea au efectuat monitorizarea traficului și au identificat depășirile neregulamentare, considerate a fi principala cauză a accidentelor grave, conform unui comunicat de presă emis de Poliția Română. Mai multe puteți citi aici.