Germania a aprobat o taxă suplimentară pe profiturile mari ale producătorilor de energie regenerabilă

Curtea Constituțională din Germania a aprobat o taxă suplimentară pe profiturile mari ale producătorilor de energie regenerabilă pentru a acoperi costurile ridicate ale energiei electrice din timpul crizei energetice din 2022-2023. Această măsură a fost luată după ce 22 de companii care produc energie regenerabilă au contestat o lege ce limita prețul energiei electrice în Germania.

Conform legii, aceștia au fost obligați să transfere profiturile suplimentare obținute din vânzarea energiei între decembrie 2022 și iunie 2023, iar banii au fost folosiți de guvern pentru a reduce prețul energiei pentru gospodării și companii, ca să ajute la combaterea creșterii prețurilor cauzate de invazia Rusiei în Ucraina și de întreruperile exporturilor de energie din Rusia către Germania.

Producătorii de energie regenerabilă au susținut că această taxă a fost aplicată incorect asupra lor, în timp ce centralele pe gaze, care consideră că sunt responsabile de creșterea prețurilor, au fost scutite de la taxă. Ei au mai argumentat că măsurile de sprijin pentru consumatori ar fi trebuit să fie finanțate prin alte surse mai echitabile.

Executivul nu va mai fi obligat să returneze aproximativ 750-850 milioane de euro celor afectați, ceea ce este o veste bună pentru bugetul public al Germaniei, care deja se confruntă cu presiuni financiare.

Colectarea profiturilor excepționale vine ca o reacție la criza apărută pe piața energiei electrice

Președintele Curții Constituționale a Germaniei, Stephan Harbarth, a explicat că colectarea profiturilor excepționale a fost justificată ca o reacție la situația de criză apărută pe piața energiei electrice după începutul războiului din Ucraina, în februarie 2022.

„Această colectare a profiturilor excepţionale a fost justificată ca reacţie la o situaţie excepţională pe piaţa de electricitate, care a apărut după debutul războiului din Ucraina, în luna februarie 2022”, a zis oficialul german.

Stephan Harbarth
Stephan Harbarth (SURSA FOTO: www.bundesverfassungsgericht.de)

În același timp, ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a propus măsuri de subvenționare pentru a ajuta la stabilizarea fluctuațiilor tarifelor rețelei electrice, având în vedere că prețurile mari la energie pun o presiune majoră asupra consumatorilor și companiilor, afectând producția și investițiile. Robert Habeck a menționat că subvențiile ar putea reprezenta o soluție pe termen scurt, pentru anul 2025, care ar putea fi implementată tehnic, posibil printr-un buget suplimentar pentru 2024.

„Subvențiile ar fi o măsură pe termen scurt pentru 2025, care ar putea fi încă implementată din punct de vedere tehnic, de exemplu, printr-un buget suplimentar pentru 2024.

Lucrările pregătitoare pentru subvenție au fost finalizate, dar propunerea se confruntă cu perspective incerte în actuala perioadă legislativă după prăbușirea coaliției de guvernare a Germaniei. Acest lucru reduce prețul energiei electrice cu aproximativ 2 cenți pe kilowatt oră”, a declarat oficialul german în cadrul unui interviu acordat pentru agenția de presă Reuters.

Robert Habeck
Robert Habeck (SURSA FOTO: Bundesregierung.de)

În Germania, taxele pentru utilizarea rețelei electrice constituie circa 20% din facturile consumatorilor

În Germania, taxele pentru utilizarea rețelei electrice constituie deja aproximativ 20% din facturile consumatorilor, iar prețurile mari la energie au avut un impact negativ asupra competitivității companiilor, afectând astfel producția economică generală a țării. Se preconizează că aceste prețuri vor crește și mai mult în viitor pentru a reflecta costurile necesare îmbunătățirii rețelei electrice, care trebuie să poată transporta o cantitate mai mare de energie regenerabilă. Costurile totale ale acestora ar putea ajunge la câteva sute de miliarde de euro până în 2045.

Lucrările pregătitoare pentru implementarea subvențiilor au fost deja finalizate, dar propunerea se confruntă cu incertitudini, având în vedere criza politică generată de prăbușirea coaliției de guvernare. Aceste măsuri ar putea reduce prețul energiei electrice cu aproximativ 2 cenți pe kilowatt oră.