În cadrul ședinței Consiliului Național al PSD desfășurat la Palatul Parlamentului a apărut primul lider care a cerut oficial promovarea unei legi controversate.
Preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, a solicitat duminică, la reuniunea Consiliului Naţional al PSD, folosirea prevederilor constituţionale pentru a se da amnistia şi graţierea.
„Eu, ca cetăţean al acestei ţări, vă rog şi vă încurajez la modul cel mai sincer să facem dreptate şi anume să folosiţi prevederea constituţională şi anume să daţi ceea ce este normal şi anume amnistia şi graţierea în România anului 100”, a spus Oprişan.
Discursul lui Oprișan a fost urmat de aplauze furtunoase în sala în care sunt peste 600 de pesediști veniți din toată țara. Conform unor surse din partid, ordonanța va fi data de Guvern până în data de 15 ianuarie 2019. Conform acelorași surse ordonanța de urgență este deja scrisă.
În urmă cu câteva zile, liderul USR Dan Barna a avertizat-o pe Viorica Dăncilă că o astfel de ordonanță de urgență va crea tensiune sociale.