O parte dintre români vor ieși la pensie la 68 sau chiar 70 de ani, față de cel mult 65 de ani, cum se întâmplă acum. O spune chiar premierul Ludovic Orban. Fostul ministru al muncii, Lia Olguța Vasilescu, vine cu lămuriri în ceea ce privește implicarea Fondului Monetar Internațional (FMI) și a Comisiei Europene (CE) în decizia privind creșterea vârstei de pensionare.
„Vreau să vă spun că, în momentul în care am negociat această lege a pensiilor cu Comisia Europeană și într-o anumită fază și cu Fondul Monetar Internațional, care au bătut și ei la ușă, deși România nu mai avea niciun angajament cu instituția, cele două lucruri pe care le-am discutat ca să nu avem niciun fel de problemă sunt același pe care le văd acum în dezbaterile publice. Pe de o parte, este vorba despre o adresă venită de la Comisia Europeană, și anume creșterea vârstei de pensionare și nesustenabilitatea acestui buget de pensii. La vremea respectivă, ni s-a solicitat ca vârsta de pesionare să crească la 68-70 de ani, ca să se meargă pe media Uniunii Europene. M-am opus categoric și am spus că nu putem să facem acest lucru, atât timp cât speranța de viață a românilor este de cu opt ani sub media Uniunii Europene, deci nu există niciun fel de argument din acest punct de vedere. Iar în ceea ce privește sustenabilitatea cheltuielilor pentru sistemul de pensii am spus că avem 7% din PIB, anul viitor abia ajungem la 8% din PIB iar în 2021, când se va aplica legea pensiilor, vom ajunge la 11,7% din PIB, în timp ce media Uniunii Europene este de 13%, nici măcar cu actuala lege a pensiilor nu ajungem la media Uniunii Europene”, a declarat Lia Olguța Vasilescu, la România TV.