Xi Jinping, mâniat de vizita lui Pelosi în Taiwan! Președintele Chinei a scos armata în stradă

Amintim că președintele Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi, a ajuns în Taiwan, chiar dacă Beijingul a anunțat, de multiple rânduri, că va reacționa dur la o astfel de vizită.

În acest context, internauții au distribuit pe rețelele de socializare mai multe imagini din Xiamen, aflat în provincia chineză Fujian, care prezintă peste 100 de vehicule militare pe străzile orașului. Videoclipul poate fi vizualizat la finalul articolului.

Amintim că Beijingul a răspuns vizitelor anterioare ale oficialilor străini cu ieșiri mari în zona de identificare a apărării aeriene a Taiwanului sau peste linia mediană care împarte strâmtoarea.

Totodată, un număr mare de avioane de război PLA au zburat aproape de linia mediană luni dimineață, potrivit TVBS din Taiwan. La rândul lor, navele militare taiwaneze au fost desfășurate în ceea ce a numit o operațiune de rutină.

Ministerul Apărării din Taiwan a declarat marți că armata insulei este pregătită să trimită „forțe armate adecvate, în funcție de amenințare”.

„Armata este hotărâtă, încrezătoare și capabilă să asigure securitatea națională”, a adăugat acesta.

Nancy Pelosi a ajuns în Taiwan

Oficialul american a ajuns în Taiwan marți seara și urmează să aibă mai multe întâlniri oficiale, ignorând, în acest timp, avertismentele venite din capitala Chinei.

Nancy Pelosi a devenit cel mai înalt oficial american de rang care a pus piciorul în Taiwan în ultimul sfert de secol, după ce China a avertizat că Washingtonul va „plăti prețul” pentru un astfel de demers, pe fondul temerilor tot mai mari privind un răspuns militar puternic din partea Beijingului.

Avionul Forțelor Aeriene americane care o transporta pe Pelosi și o delegație de parlamentari într-o călătorie la mai mulți aliați și parteneri asiatici a aterizat pe aeroportul Songshan din Taipei, în capitala Taiwanului, a arătat o înregistrare video transmisă în direct. Președinta Camerei Reprezentanților și colegii săi legislatori au fost întâmpinați pe pistă de ministrul taiwanez de externe Joseph Wu și de Sandra Oudkirk, directorul Institutului American din Taiwan, ambasada de facto a SUA pe insulă.