Federația Rusă a luat o nouă decizie importantă în ceea ce privește mobilizarea. Duma de Stat a oferit toate detaliile chiar pe site-ul oficial. Despre ce este vorba?
Federația Rusă a majorat vârsta maximă de mobilizare
În cursul zilei de marți, Parlamentul rus a decis extinderea vârstei maxime la care bărbații pot fi mobilizați. Legea se aplică și pentru ofițerii de rang înalt.
Astfel, bărbații care au terminat serviciul militar obligatoriu fără niciun alt angajament pot fi mobilizați până la vârsta de 40, 50 sau 55 de ani. Anunțul a fost făcut chiar de către Duma de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, pe site-ul oficial.
În ceea ce privește ofițerii de rang înalt, vârsta de mobilizare pentru ei a fost împinsă până la 70 de ani.
Tinerii ruși nu mai pot evita mobilizarea la fel de ușor
Deciziile vin într-un context în care Rusia crescuse deja limita superioară de vârstă pentru bărbaţii chemaţi la serviciul militar obligatoriu la 30 de la 27 de ani. Pe lângă asta, tinerii ruși nu pot evita mobilizarea la fel de ușor ca în trecut.
În plus, Rusia are o „rezervă mobilizată” de bărbați care au fost de acord să se înroleze și să urmeze o pregătire militară regulată și o bursă după ce și-au încheiat serviciul obligatoriu sau plătit.
Potrivit lui Serghei Șoigu, ministrul Apărării, vor exista 1,5 milioane de combatanți activi, inclusiv recruți prin contract și trupe profesioniste, față de 1,15 milioane în prezent.
Rusia a mobilizat oameni de peste tot pentru războiul din Ucraina
Rusia a retras trupe din toată țara, inclusiv cele staționate la granița sa cu China, pentru a lupta în Ucraina, a anunțat joi Ministerul britanic al Apărării, în timp ce Kievul a declarat că Kremlinul intenționează să mobilizeze încă 500.000 de soldați pentru efortul de război.
„Formațiuni militare extrase din întreaga Rusie suportă în prezent cea mai mare parte a contraofensivei ucrainene”, a declarat Ministerul britanic al Apărării în actualizarea informațiilor de război.
Acesta a adăugat: „În regiunea Zaporojie, Armata 58 de Arme Combinate apără liniile puternic înrădăcinate; în mod normal, asigură securitatea în regiunea volatilă a Caucazului rusesc. În jurul Velyka Novosilka, Armata a 5-a de Arme Combinate și Infanteria Navală țin frontul; în mod obișnuit, acestea sunt bazate la 7000 km distanță ca un echilibru față de puterea chineză.”