Armata Rusiei nu se potolește pe parcursul Olimpiadei, scrie The Wall Street Journal.
Marți, Rusia a inițiat o serie de manevre pe o insulă din apropierea Japoniei, care a fost ocupată ]n 1945 și pe care Tokyo încă o mai reclamă. Cu o zi înainte, premierul Rusiei a vizitat insulele din același grup insular aflat în dispută.
„Nu putem accepta demersurile Rusiei în vederea întăririi prezenței sale militare pe Teritoriile din Nord”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Katsunobu Kato, apelând la numele folosit de Japonia în precizarea teritoriilor.
Reluarea tensiunilor pe tema acestor teritorii îndelung disputate survine tocmai când atleții Rusiei concurează la Olimpiada de la Tokyo sub egida Comitetului Olimpic Rus, ca urmare a sancțiunilor datorate programului de doping sponsorizat de stat. Atleților ruși nu li se permite să arboreze steagul rusesc și nici să intoneze imnul Rusiei.
Presa rusă a criticat Olimpiada din cauza acestor restricții, dar atleții țării au înregistrat o serie de succese remarcabile, printre acestea numărându-se medalia de aur cucerită de echipa masculină de gimnastică.
Potrivit Agenției TASS, manevrele militare se vor desfășura până spre sfârșitul lunii august. Jocurile Olimpice de la Tokyo se vor încheia pe data de 8 august, dar Rusia a mai inițiat asemenea manevre în arhipelag și în luna iunie.
James Brown, un expert în relațiile ruso-japoneze de le Universitatea Templului din Tokyo, afirmă că tensiunile pe tema insulelor s-au accentuat din cauză că Japonia a adoptat o poziție mai fermă pe această temă.
Guvernul de la Tokyo a renunțat să mai convingă Moscova să facă un compromis și să accepte renunțarea la o serie de insule. Planul era susținut de premierul japonez din acea vreme, Shinzo Abe, care a demisionat toamna trecută, fiind bolnav.
„Rusia încearcă să pedepsească Japonia pentru această schimbare de poziție”, a spus Brown.
După ce Rusia a declarat Japoniei război în ultimele zile ale celui de-Al Doilea Război Mondial, Rusia și Japonia nu au semnat un acord oficial de pace pentru a pune capăt ostilităților. Armata Roșie a ocupat insulele din nord care aparținuseră teritoriului nipon.
Luni, premierul rus Mihail Mișustin a vizitat insulele și a spus că guvernul intenționează să stabilească o zonă economică, în care firmele de afaceri și investitorii vor fi scutiți de majoritatea impozitelor și taxelor vamale.
Ripostând, Ministerul de Externe al Japoniei l-a convocat pe ambasadorul Rusiei în Japonia pentru a protesta. Ulterior, Moscova l-a convocat pe ambasadorul japonez.
Ocuparea Crimeii a început la câteva zile după încheierea Olimpiadei de Iarnă de la Soci
Rusia a tot susținut că suveranitatea sa asupra insulelor nu poate fi contestată. În 2018, președintele Vladimir Putin a sugerat ca Rusia și Japonia să semneze un acord de pace – decizie care, potrivit unor analiști, ar fi fost menită să slăbească poziția Japoniei în această dispută și să perturbe strânsa alianță a guvernului de la Tokyo cu Statele Unite.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia va continua să susțină în fața Japoniei încheierea unui acord de pace.
“Protestul Japoniei este un pas deloc eficace și absolut lipsit de sens. Șeful guvernului a vizitat acest teritoriu al Federației Ruse”, a declarat Leonid Sluțki, președintele comisiei pentru politică externă din Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului rus. „Subiectul Insulelor Kurile este încheiat”, a spus el, referindu-se la arhipelagul din care fac parte insulele în dispută.
Acțiunea Rusiei nu reprezintă o noutate în privința manevrelor militare inițiate în jurul unei olimpiade. În 2008, atleții ruși și georgieni au participat la Jocurile de Vară din Beijing tocmai când trupele celor două țări erau implicate într-un război.
Națiunile Unite cer țărilor implicate în conflicte să renunțe la lupte pe parcursul Olimpiadei – o tradiție care datează de peste 2500 de ani și care își are originea în Grecia antică. Armistițiul a permis desfășurarea olimpiadei între niște țări care deseori se aflau în război.
Ocuparea Crimeii de către Rusia a început în 2014, la câteva zile după încheierea Olimpiadei de Iarnă de la Soci, din Rusia Iar Statele Unite au acuzat serviciile militare rusești de informații că ar fi inițiat atacuri informatice în timpul Olimpiadei de Iarnă din 2018, din Coreea de Sud, unde internetul a fost perturbat ca ripostă la sancțiunile antidoping, impuse atleților ruși.