Investitorul a obţinut 5,85 mil. euro de la Garanti Bank pentru proiectul Xcity Towers, a cărui construcție a început deja la finalul acestei veri. Cartierul presupune construcţia, în etape, a unui total de 955 de apartamente, grupate în opt clădiri cu zece şi 15 etaje. Valoarea totală a proiectului va depăși 62 de milioane de euro, din care prima etapă va reprezenta 36 milioane de euro, potrivit dezvoltatorului
XCity Towers va fi amplasat în zona de nord a Timișoarei (Cartierul Bucovina), în apropierea clădirii de birouri Vox Technology Park. Prima clădire, Tower 1 a fost deja pusă în vânzare. Clădirea va cuprinde 135 de apartamente, 114 parcări exterioare și 50 de parcări acoperite, dar și o suprafață de 542 mp destinată spațiilor comerciale și de birouri. Lucrările de construcție au început la finalul verii, iar livrarea este programată pentru vara anului 2020.
“Suntem încântați să anunțăm prelungirea parteneriatului pe care l-am încheiat încă din 2015 cu Garanti Bank”, a declarat Valentin Morar, CEO Wallberg.
Wallberg Properties reunește un grup de companii de dezvoltare imobiliară coordonat de antreprenorul Valentin Morar, activ pe piețele locale din 2004. Portofoliul companiei include şase proiecte în Arad, dintre care Arad Plaza și Bourgeoise Residence finalizate recent, un proiect de vile din Cluj-Napoca, un proiect finalizat în anul 2012 în Brașov, dar și ansamblul Sunny Ville din Brașov cu prima etapă încheiată, iar a doua aflată în fază de construcție. Experiența dezvoltatorului este vastă pe segmentul rezidențial, cu peste 150.000 de mp construiți la o valoare de piață estimată la peste 90 de milioane de euro.