UPDATE 2, 11:20

Nuclearelectrica a confirmat informaţia transmisă de capital.ro referitoare la oprirea reactorului 1 de la Cernavodă.
"În noaptea de 03.12.2012, urmare a furtunii de mare intensitate din Dobrogea, zona Cernavodă, din cauza unor perturbaţii în liniile de transport energie electrică conectate cu staţia de 400 Kv Cernavoda, un transformator de alimentare servicii proprii ale Unităţii 1 a declanşat determinând deconectarea în mod automat a  Unităţii", se arată în comunicatul companiei.

Atât sistemele de proces, cât şi cele de securitate au acţionat conform proiectului, reactorul Unitatii 1 fiind în prezent oprit, se arată în sursa citată.

"Se analizează situaţia şi se derulează activităţi în vederea repornirii, care se estimează a avea loc în dimineaţa zilei de joi, 06.12.2012. Unitatea 2 a CNE Cernavodă funcţionează normal la parametrii nominali. Nu există niciun pericol, nici pentru mediu şi nici pentru populaţie sau personalul propriu din cauza acestei situaţii", se mai arată în comunicat.

Informaţia a fost confirmată de directorul general adjunct al Transelectrica, Octavian Lohan, potrivit căruia oprirea a avut loc la ora 5:09. Pentru a putea acoperi consumul, Hidroelectrica a crescut producţia la unele hidrocentrale, aşa cum se poate vedea şi din graficul de mai jos.

Octavian Lohan a precizat că încă nu a fost stabilită cauza opririi grupului 1 de la Cernavodă, menţionând doar că în ultimele zile au fost probleme în zonă de la vântul puternic.

Rodin Traicu, secretar de stat al Ministerului Economiei, a declarat pentru Agerpres că "Unitatea 1 s-a oprit din cauza intensificărilor de vânt care au afectat liniile electrice pe direcţiile Cernavodă – Ialomiţa, Cernavodă – Constanţa. Nu există niciun pericol iar reactorul va fi repornit în 36 de ore".Citiţi şi:  Update EXPLOZIE LA CET SUD, cea mai mare termocentrală din ţară. Patru persoane au fost rănite

Până la această oră, reprezentanţii Nuclearelectrica, operatorul centralei de la Cernavodă nu a trimis nicio înştiinţare privind oprirea Unităţii 1.