Fanii muzicii sunt în stare de şoc! O adevărată legendă a muzicii s-a prăbuşit pe scenă, chiar în timpul unui concert. Care este acum starea sa de sănătate şi ce explicaţii au fost oferite despre acest incident?
Veste teribilă despre o legendă a muzicii internaţionale!
Carlos Santana s-a prăbuşit pe scenă în timpul unui concert!
Este vorba despre cunoscutul chitarist Carlos Santana, care le-a dat emoţii foarte mari fanilor săi.
Muzicianul în vârstă de 74 de ani se afla în timpul unui concert în aer liber lângă Detroit, Michigan, când s-a prăbuşit pe scenă.
Santana a primit imediat asistenţă medicală la faţa locului, iar apoi a fost transportat la un spital local, pentru a fi ţinut sub observaţie, transmite BBC.
Cum se simte acum artistul? A scris imediat pe Facebook despre acest incident
Ulterior, celebrul chitarist a ţinut să-şi liniştească fanii şi a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook, în care a scris că a leşinat în timpul concertului pentru că era deshidratat.
El a adăugat că „a uitat să mănânce și să bea apă” şi de aceea s-a simţit rău.
Şi Michael Vrionis, managerul lui Carlos Santana, a transmis că muzicianul se simte bine acum. Cu toate acestea, concertul programat pentru ziua de miercuri, 6 iulie, în Burgettstown, Pennsylvania, „va fi amânat pentru o dată ulterioară”, a adăugat reprezentantul artistului.
În luna februarie, Carlos Santana şi mai mulţi membri ai trupei sale au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19 şi au fost nevoiţi să anuleze mai multe concerte.
În prezent, cunoscutul chitarist şi trupa sa, Santana, se află într-un turneu în America de Nord.
Trupa a devenit celebră în anii 1960 și 1970, ca pionieri în fuziunea dintre rock-and-roll și jazzul latino-american.