Cluburile de patinaj artistic își vor relua antrenamentele de performanță abia începând din data 29 iunie, precum și cursurile de inițiere în patinaj pentru copii. Toate activitățile sportive vor fi organizate în conformitate cu reglementările în vigoare adoptate de autorități privind măsurile de prevenție împotriva coronavirusului.
Patinoarul Țiriac-Telekom Arena s-a redeschis din data de 25 iunie, cu respectarea strictă a reglementărilor impuse de autorități privind activitățile în bazele sportive.
Prin urmare, începând de azi au fost reluate antrenamentele pentru cluburile de hochei, inclusiv cele ale echipelor susținute de Fundația Țiriac cu sprijinul sponsorilor Telekom, Allianz-Țiriac, Dedeman, Skoda și Simona Halep.
”Copiii, entuziasmați și nerăbdători”
De asemenea, începând de luni, 29 iunie, cluburile de patinaj artistic își vor relua antrenamentele de performanță în cadrul Patinoarului Țiriac-Telekom Arena. Tot de luni se vor organiza și cursurile de inițiere în patinaj pentru copii.
Printre primii care și-au reînceput pregătirea fizică în cadrul patinoarului au fost jucătorii din echipele de hochei susținute de Fundația Țiriac.
”Am reluat astăzi antrenamentele, spre bucuria copiilor care erau entuziasmați și nerăbdători să revină la patinoar. Jucătorii au demonstrat, ca de fiecare dată, motivație, și dorința de a învăța lucruri noi.
Ne așteaptă o perioadă intensă, cu multe antrenamente și lecții noi”, a declarat Eduard Pana, Director Sportiv al Patinoarului Țiriac – Telekom Arena.
Se respectă regulile anti COVID-19
Menționăm că toate activitățile sportive vor fi organizate în conformitate cu reglementările în vigoare adoptate de autorități privind măsurile de prevenție COVID-19 și cu menținerea distanței fizice de minimum 2 m între oricare două persoane și asigurarea unui spațiu de minimum 7 mp/persoană.
Telekom Arena este singurul patinoar din zona București-Ilfov dezvoltat conform celor mai recente norme olimpice internaționale și în acord cu indicațiile Federației Internaționale de Hochei.
Principalul său scop este încurajarea practicării sportului în rândul copiilor, tinerilor și sprijinirea echipelor sportive în atingerea celor mai înalte performanțe.
În context, trebuie precizat că asupra patinoarului Țiriac-Telekom Arena au planat mari semne de întrebare, din cauza trecerii prin apropiere a proiectului privind calea ferată ce urmează să facă legătura între București și Aeroportul Otopeni.
Probleme cu calea ferată
”Din păcate, cu linia asta ferată, care trece pe deasupra acelei străzi, am început să luăm aprobări pentru demolarea patinoarului. Nu pot lăsa copiii cu trenul pe deasupra.
Pe mine mă stupefiază infantilitatea organelor care sunt responsabile pentru așa ceva. Faptul că încă nu se știe proiectul.
Dacă trenul trece printr-un butoi sau se fac doar două garduri fonice. Am fost la Minister, fără niciun rezultat. Dacă e așa și se face acest tren, tot acest proiect cade.
Trebuia să fie o piscină olimpică, apoi sala Nadiei de gimnastică. Apoi un centru de tenis cu 30 de terenuri. Cu cămin de 40-50 de camere. Așa voiam. Acum patinoarul e închis. Nu pot da drumul în aceste condiții! Unde mergem, nu știu!”, a declarat Ion Țiriac, anul trecut.