Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat miercuri, pe 7 august, că începând din această seară, DN7 este deschis permanent, inclusiv pe sectorul Boița-Lazaret.
DN7 este deschis permanent, anunțat Sorin Grindeanu
Potrivit lui Sorin Grindeanu, un pas important în construcția Autostrăzii Sibiu – Pitești a fost realizat odată cu finalizarea lucrărilor, care au durat aproximativ o lună.
Intervențiile în zona critică a versantului de pe Valea Oltului au fost încheiate cu două zile mai devreme decât termenul stabilit de antreprenorul turc, a mai precizat ministrul Transporturilor.
„Românii au dovedit că sunt solidari cu proiectele de interes național şi le mulțumesc pentru înțelegerea şi răbdarea de care au dat dovadă!”, a conchis el într-o postare pe Facebook.
Lucrările au fost finalizate înainte de termen
În această după-amiază, Sorin Grindeanu a anunțat că lucrările pe DN7 Valea Oltului s-au finalizat și drumul va fi redat circulației miercuri, la ora 20:00, cu două zile mai devreme decât era planificat inițial. Reluarea traficului rutier pe acest tronson important este o veste bună pentru șoferi și locuitorii din zonă.
În cadrul unei vizite de lucru pe tronsonul Buzău-Focșani al Autostrăzii A7, Sorin Grindeanu a confirmat finalizarea lucrărilor pe Valea Oltului și a declarat că disconfortul pentru participanții la trafic se va încheia „în această seară”. Ministrul a adăugat că CNAIR a primit dimineața notificarea de finalizare a lucrărilor din partea companiei turce care a realizat intervențiile.
„Am primit de dimineaţă înştiinţare din partea companiei turce că termenul de 9 august, adică peste două zile, când trebuia să fie dată în circulaţie Valea Oltului, redeschisă pe perioada zilei, se devansează.
Lucrările s-au terminat şi din această seară, de la ora 20:00, va fi dată în circulaţie, cu două zile mai repede. Au terminat toate lucrările”, a anunţat Grindeanu, miercuri după-amiază.
Sorin Grindeanu a exprimat recunoștință față de Guvern pentru sprijinul oferit în luarea acestei decizii. De asemenea, a mulțumit românilor și firmei care a lucrat pe Valea Oltului, exprimându-și satisfacția față de calitatea muncii realizate.
„Ţin să mulţumesc, în primul rând, suportului avut de la Guvern, pentru că dacă nu aveam suportul primului ministru era foarte greu să fac faţă la tot felul de deştepţi care în această perioadă încercau să ne explice cum se pot face altcumva lucrurile.
Având suportul primului ministru şi al specialiştilor, am mers mai departe”, a adăugat el.
Anterior, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a menționat că lucrările de stabilizare și curățare a versantului, care implicau utilizarea utilajelor grele, urmau să se finalizeze până pe 9 august. Aceste intervenții erau esențiale pentru a preveni riscul prăbușirii arborilor, rocilor și a maselor de pământ pe carosabil. Mai multe puteți citi aici.