Șeful DSU, Raed Arafat a anunțat o serie de ajustări în ceea ce privește restricțiile impuse de autorități în contextul pandemiei de coronavirus. Astfel, începând de astăzi acest lucru este permis pentru toți românii, cu o condiție. Despre ce este vorba mai exact?
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a anunţat că, în urma modificărilor aduse de CNSU, se va permite accesul tuturor persoanelor în supermarket-urile din mall-uri şi centre comerciale, cu condiţia să existe culoare speciale, să se asigure o suprafaţă de patru metri pătraţi de persoană, iar numărul cărucioarelor de cumpărături să fie limitat la numărul maxim de persoane permis.
Arafat a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că prin hotărârea CNSU nu s-au luat măsuri de relaxare, ci este vorba despe unele „ajustări”.
„Un alt aspect de ajustare este permiterea accesului tuturor persoanelor în interiorul operatorilor economici care au ca obiect principal de activitate comercializarea produselor alimentare de bază situaţi în centrele şi parcurile comerciale, dacă sunt stabilite culoare dedicate şi controlate de intrare, deplasare şi ieşire în şi din acestea, cu asigurarea unei suprafeţe de minim patru metri pătraţi raportat la suprafaţa, la numărul maxim de persoane care pot avea acces”, a afirmat el.
Arafat a explicat că o altă condiţie este limitarea numărului de cărucioare de cumpărături: „Dacă sunt 50 de persoane limită, sunt 50 de cărucioare”.
„În malluri, în centrele comerciale unde existau în interior magazine alimentare, ele erau restricţionate numai la persoanele vaccinate. După mai multe discuţii care au avut loc, s-a ajuns la soluţia că dacă există un culoar dedicat,controlat, de intrare, deplasare şi ieşire, se poate merge în condiţiile în care se merge la celelalte magazine alimentare, dar trebuie stabilit patru metri pătraţi pe persoană, luând în considerare numai spaţiul de vânzare, ce înseamnă că ies din calcul rafturile, zonele de expunere şi rămân numai zonele în care circulă oamenii. Dacă există 50 de persoane limita, atunci sunt 50 de cărucioare”, a detaliat Raed Arafat.
Trendul descendent al pandemiei ar putea începe săptămâna viitoare
Pe de altă parte, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, estima miercuri că începând de săptămâna viitoare ar putea începe trendul descendent al pandemiei.
„Ieri a sosit în ţară acea tranşă de 50.000 de cutii de Molnupiravir, care în cursul zilei de azi şi mâine va fi distribuită spitalelor şi centrelor de evaluare, încât sperăm ca impactul în perioada următoare să fie favorabil şi să reducem cazurile care sunt complicate şi decesele, pentru că şi decesele sunt preocupante pentru noi. Astăzi au fost înregistrate 107 decese, plus încă 13 care sunt din perioade anterioare.
Cred că, văzând cifrele şi discutând şi cu alţi colegi din zona de sănătate publică, cred că ne apropiem de o stabilizare a creşterii, încât în cursul săptămânii viitoare să începem trendul descendent al acestei pandemii şi cred că – lucru pe care şi-l doreşte toată lumea – să putem să renunţăm la măsurile impuse în timp. Sigur, astea sunt decizii care vor fi luate la nivelul Guvernului României”, a spus el în debutul şedinţei de guvern.