Recent, au fost descoperite epavele celor 176 de nave care au dispărut în mod misterios în Triunghiul Bermudelor între anii 1526 și 1976. Astfel, s-ar putea explica fenomenul care a captivat generații întregi.
Cele 176 de nave, considerate dispărute fără urmă, au fost găsite în largul Bahamasului. Se pare că acestea transportau încărcături valoroase, cum ar fi aur, argint, zahăr sau tutun.
Opt dintre aceste nave transportau argint și aur, însă se crede că cea mai mare parte din încărcătură a fost recuperată la scurt timp după scufundare, relatează Daily Mail. Experții au întocmit o hartă cu locațiile epavelor, aducând astfel noi informații despre fenomenul misterios.
Au fost găsite cele 176 de nave dispărute în Triunghiul Bermudelor
Dintre cele 176 de nave descoperite în Triunghiul Bermudelor, 77 au fost identificate ca fiind americane, 36 britanice și 19 spaniole.
145 dintre acestea au suferit naufragii în secolul al XIX-lea, numai trei dintre nave datând din secolul al XVI-lea. Șapte nave au dispărut în secolul al XVII-lea, iar în secolul al XVIII-lea zece.
Compania americană Allan Exploration a lansat campania Bahamas Lost Ships, în colaborare cu expertul în epave James Jenney.
Pentru a identifica locațiile epavelor, echipa de cercetare a utilizat surse istorice, inclusiv arhive și articole de presă vechi, mai precizează sursa citată.
O mare parte din pierderile de nave, mai precis peste 70%, s-au produs la vest de o zonă cunoscută sub numele de Little Bahama Bank, în apropierea vârfului vestic al insulei Grand Bahama.
Ce s-a descoperit sub apă
Sub apă, s-au putut găsi diverse obiecte, cum ar fi rachiu îmbuteliat, folosit pentru coloranți, nuci de cocos, vin de Madeira, provizii militare, rom și whisky. S-au găsit, de asemenea, bijuterii din aur și argint.
Specialiștii au concluzionat că, deși insulele Bahamas sunt celebre pentru uraganele devastatoare care le lovesc, majoritatea navelor s-au scufundat din cauza coliziunilor cu recifele, ajungând astfel în apropierea țărmurilor.
Salvarea navelor nu a fost dificilă. Scufundarea pentru a recupera marfa a devenit chiar o profesie importantă în economia insulelor Bahamas, spun experții. Scufundătorii locali au reușit să salveze mărfurile de pe 60 de nave din lista celor considerate „dispărute” în perioada cuprinsă între 1656 și 1908, potrivit proiectului Bahamas Lost Ships.
Din cele 37 de tipuri de mărfuri recuperate, bumbacul și zahărul au fost cele mai frecvente, fiind urmate de cherestea, melasă, butoaie de fier, aur, argint și monede.
„În timpul scufundărilor noastre, descoperim epavă după epavă. Timp de zeci de ani, navele pierdute din Bahamas au fost niște fantome tăcute”, a spus Carl Allen, fondatorul Allen Exploration. „Atât de multe nave de război și nave comerciale au traversat aceste ape și s-au scufundat! În cele din urmă, descoperim numele lor, poveștile lor și ceea ce se află încă acolo, sub ape”, a adăugat acesta.
Triunghiul Bermudelor, misterul care a captivat generații
Triunghiul Bermudelor ș-a căpătat numele datorită unei regiuni din Oceanul Atlantic delimitată de Miami, Bermuda și Puerto Rico, în care peste 50 de nave și 20 de avioane au dispărut în mod inexplicabil.
Rapoartele privind aceste dispariții datează încă din mijlocul secolului al XIX-lea. Unele nave au fost descoperite complet abandonate, în timp ce altele au emis semnale de primejdie, după care au dispărut fără urmă. Se spune, de asemenea, că misiunile de salvare au dispărut în momentul în care survolau zona.
De-a lungul timoului, s-au formulat diverse scenarii misterioase legate de Triunghiul Bermudelor, dar s-a dovedit că naufragiile nu sunt mai frecvente în acea regiune decât în alte secțiuni ale rutelor maritime.