Conducătorii auto sunt obligaţi să calce cu roțile marcajul dintre sensuri sau dintre benzi, ori să treacă de acest marcaj cu jumătate de maşină, dacă au viteză mai mare, pentru a depășii bicicletele și trotinetele. Acolo unde linia de demarcare a sensurilor este continuă, şoferii sunt obligaţi să stea în spatele unei biciclete, până când depăşirea se poate face regulamentar.

În Bucureşti, cel puţin, vor fi mari probleme, pentru că cele mai multe străzi sunt pline de maşini pe ambele sensuri

Legile care reglementează regulile de circulație recomandau până acum şoferilor să păstreze o distanţă de 1,5 metri de un vehicul pe două roţi în momentul în care îl depăşeau. O recomandare care nu se aplică, confirmă asociaţiile de biciclişti care au insistat să devină obligaţie.

Poliţiştii au fost de acord şi au schimbat regula de 1,5 metri. Aşadar, dacă sunteţi în spatele unui biciclist, puteţi să-l depăşiţi doar dacă respectaţi următoarele:

Pe drumurile unde viteza maximă este de până la 50 de kilometri pe oră, sunteţi obligaţi să treceţi cu roţile peste marcajul care desparte benzile sau sensurile atunci când depăşiţi un biciclist.

În situaţia în care circulaţi cu peste 50 de kilometri pe oră, sunteţi obligaţi să depăşiţi marcajul longitudinal cu o jumătate de maşină.

Acolo unde este posibil, bicicliştii trebuie să circule pe piste sau pe acostamentul drumului pentru a nu îngreuna circulaţia.

Este obligatoriu pentru toți șoferii. Pot exista sancțiuni

„Nu mai este o simplă recomandare, ci o obligație legală pentru toți șoferii ca atunci când depășesc o bicicletă sau o trotinetă electrică să păstreze o distanță de siguranță minimă, care însă nu a fost dată în metri. Trebuie să așteptăm până ne permite traficul să efectuăm manevra”, a declarat Radu Mititean, preşedintele Federaţiei Bicicliştilor din România, potrivit știrileprotv.ro

Astfel, dacă marcajul rutier este continuu, nu aveţi voie să-l încălcaţi şi să faceţi depăşirea. Trebuie să mergeţi în spatele bicicletei până aveţi cum să efectuaţi manevra respectând codul rutier.

În Bucureşti, străzile sunt aglomerate, de multe ori prima bandă este ocupată de maşini parcate şi nu exista piste pentru biciclişti.

Legea prevede şi sancţiuni pentru cei care nu respecta noile reglementări. Amenzile pot fi de până la 725 de lei, dar se poate ajunge la suspendarea permisului pentru 30 de zile. Dacă se produc accidente, amenda poate fi şi de 1.160 de lei sau se poate suspenda permisul pentru 60 de zile.

Noile reguli au fost publicate în Monitorul Oficial şi au intrat în vigoare.