Acești șoferi pot rămâne pe loc fără permis de conducere. O ordonanță de urgență adoptată de Guvern introduce noi reglementări privind obligațiile polițistului, verificarea asigurării și a înmatriculării sau radierii automobilului.

Șoferii care fac următoarea greșeală pot rămâne pe loc fără permis de conducere

Așadar, polițistul va fi obligat să efectueze testarea șoferilor dacă într-un vehicul sunt observate recipiente ce pot conține băuturi alcoolice sau substanțe cu efecte psihoactive.

De asemenea, semnătura unui martor și comunicarea procesului-verbal nu vor mai fi necesare în cazul în care fapta contravențională a fost înregistrată cu mijloace audio-video. La rândul lor, amenzile vor fi date pe baza acestor înregistrări, inclusiv ale celorlați șoferi.

Permisul de conducere sau dovada înlocuitoare vor fi reținute și în alte cazuri de consum de alcool și droguri, arată ordonanța de urgență adoptată de Guvern.

Aceasta introduce și noi reglementări privind:

  • verificarea asigurării;
  • verificarea înmatriculării sau radierii automobilului.
masini soferi trafic
SURSA FOTO: Dreamstime

Vor fi implementate următoarele modificări în domeniul siguranței rutiere

În domeniul siguranței rutiere, vor avea loc următoarele modificări:

  • obligarea polițistului de a efectua testarea conducătorilor auto, în anumite situații, precum cea a identificării, cu ocazia controlului unui vehicul, a unor recipiente de alcool ce prezintă urme de consum sau substanțe care pot avea efecte psihoactive sau în cazul în care conducătorul de vehicul figurează în evidențele poliției cu mențiuni privitoare la traficul de droguri ori consumul de substanțe psihoactive sau de băuturi alcoolice;
  • suspendarea înmatriculării autovehiculului în situația lipsei asigurării obligatorii de răspundere civilă auto, pentru prejudicii produse terților prin accidente de circulație (RCA);

Registrul național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate va fi actualizat cu datele referitoare la asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, pe baza informațiilor transmise de Registrul Auto Român și Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.

Vor fi implementate și următoarele schimbări:

  • recidiva contravențională în cazul faptei de a conduce sub influența alcoolului, care nu constituie infracțiune, va fi sancționată mai aspru. Perioada de suspendare se majorează de fiecare dată când se săvârșește contravenția de conducere sub influența alcoolului în interval de 3 ani, majorarea fiind aplicată prin raportare la perioada de suspendare stabilită pentru fapta anterioară;
  • eliminarea posibilității aplicării avertismentului pentru contravenții cu o gravitate ridicată, cum ar fi conducerea sub influența alcoolului, având în vedere consecințele ce se pot produce în cazul săvârșirii unor astfel de fapte.