Platforma stirioficiale.ro a publicat un model actualizat al Declarației pe Proprie Răspundere, care ține cont de noile prevederi anunțate în ORDONANȚA MILITARĂ nr. 10 din 27.04.2020.
Vârstnicii, mult mai liberi
În noua Declarație pe Propria Răspundere este modificată doar nota de la final, unde se face referire la noile intervale orare de deplasare pentru persoanele peste 65 de ani: ”Persoanele care au împlinit vârsta de 65 de ani completează doar pentru motivele prevăzute la punctele 1-6 și 9. Deplasarea se face în orice interval orar, pentru motivele prevăzute la pct.1, 3, 6 și 9, respectiv între orele 07.00-11.00 și 19.00-22.00, pentru motivele prevăzute la punctele 2, 4 și 5”.
Starea de alertă
Într-o declarație susținută luni de la Palatul Cotroceni, Klaus Iohannis a anunțat că Starea de Urgență se termină pe 14 mai, urmând ca din 15 mai România să intre în Stare de Alertă. Declarația pe Proprie Răspundere NU va mai fi necesară în interiorul localităților din data de 15 mai 2020, după cum a anunțat președintele. ”În primul rând, după 15 mai putem, în principiu, să ne mișcăm în interiorul localității unde avem treabă, dar este clar: nu e bine să exagerăm. Deplasările să se facă atunci când sunt necesare, dar nu va mai fi nevoie să declarăm în prealabil unde mergem. Este un prim pas important”, a transmis Klaus Iohannis.