O decizie importantă, care schimbă harta Europei, a fost luată în cursul zilei de vineri, după o dispută care a durat aproape trei decenii. Astfel, o țară cunoscută a ales să își schimbe numele.
Harta Europei s-ar putea schimba, cel puțin în atlasurile școlare, după ce Parlamentul din Macedonia a aprobat vineri un amendament la Constituţie prin care redenumeşte ţara ca fiind Republica Macedoniei de Nord, aşa cum a fost hotărât alături de Grecia, într-o ultimă încercare de a încheia o dispută veche de 27 de ani.
Dintre deputaţi, 81 au votat în favoarea modificării numelui. Reprezentanţii partidului de opoziţie VMRO-DPMNE au boicotat votul.
Grecia şi Macedonia au ajuns la un acord privind numele în iunie însă Macedonia va începe să folosească noua denumire după ce acest lucru va fi aprobat şi de parlamentul de la Atena, scrie news.ro.
Grecia a blocat aspiraţiile Macedoniei de adera la UE şi NATO din cauza numelui ţării, despre care susţine că sugerează cereri teritoriale privind o provincie din Grecia cu aceeaşi denumire.
La începutul sesiunii parlamentare, premierul Zoran Zaev le-a transmis deputaţilor că modificarea de nume „va deschide drumul către viitor, viitorul european al Macedoniei” şi către NATO.
Câteva sute de persoane au protestat faţă de acord în faţa parlamentului în ultimele zile.
Acordul – vizând să pună capăt unui litigiu vechi de aproape 30 de ani – este susţinut de UE şi Statele Unite, întrucât el urmează să deschidă calea aderăii acestei mici ţări balcanice la UE şi NATO. Însă, în Grecia, acordul greco-macedonean se află în centrul unei polemici şi riscă să pună la încercare fragila majoritate guvernamentală într-un vot asupra acestui acord în Parlamentul grec.