Președintele Klaus Iohannis a semnat, joi, actul normativ pentru punerea în aplicare a Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Adolescenții români care au împlinit vârsta de 16 ani vor avea dreptul să plece singuri în străinătate, cu acordul părinților sau al reprezentanților legali, potrivit actului normativ.

„Prin excepţie (…), cetăţenii români minori care au împlinit vârsta de 16 ani pot călători în străinătate neînsoţiţi, cu acordul părinţilor ori al reprezentanţilor legali, în condiţiile prezentei legi”, prevede actul normativ promulgat.

Actul normativ intră în vigoare în 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial

Legea mai arată că „prin excepţie (…), minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, titular al unui document de călătorie individual sau, după caz, al unei cărţi de identitate, cărţi de identitate simple sau cărţi electronice de identitate, care urmează să se deplaseze în străinătate în vizită la rude sau pentru studii, pentru a participa la concursuri oficiale ori pentru a urma un tratament medical fără de care viaţa ori sănătatea îi este pusă în pericol şi prezintă acte doveditoare în acest sens, poate călători în străinătate neînsoţit de o persoană fizică majoră, dacă prezintă organelor poliţiei de frontieră o declaraţie autentificată a ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul ori la care i s-a stabilit domiciliul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau acord notarial, după caz, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă, a părintelui supravieţuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, la statul sau statele de destinaţie, la perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi la scopul călătoriei”.

Decretele semnate de Klaus Iohannis joi, 20 iulie

  • Decret privind promulgarea Legii pentru completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii (PL-x 377/06.06.2023);
  • Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 4/2021 privind protecţia drepturilor persoanelor diagnosticate sau suspectate a fi diagnosticate cu boli sau afecţiuni alergice (PL-x 384/20.06.2022);
  • Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 6/2023 pentru modificarea Legii nr. 212/2022 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor (PL-x 237/29.03.2023);
  • Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii zootehniei nr. 32/2019 (PL-x 353/22.05.2023);
  • Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 (PL-x 371/30.05.2023);
  • Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului cuprinzător privind transportul aerian dintre statele membre ale Asociaţiei Naţiunilor din Asia de  Sud-Est şi Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, semnat la 17 octombrie 2022 la Bali, Indonezia (PL-x 125/28.02.2023);
  • Decret privind promulgarea Legii pentru completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate (PL-x 78/15.02.2023);
  • Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. (Pl-x 306/03.05.2023).