S-a scumpit benzina cu peste 500%! Țara care trece printr-o gravă criză economică

benzinarie, benzina

SURSA FOTO: Dreamstime

Prețul unui litru de benzină a crescut cu 528% în Cuba. Majorarea anunțată de guvernul de la Havana a intrat în vigoare la 1 martie, cu o lună mai târziu decât data inițial planificată.

Prețul unui litru de benzină a crescut cu 528% în Cuba. Guvernanții au susținut că majorarea este necesară pentru a asigura „o aprovizionare constantă” cu energie într-o țară care întâmpină mereu lipsuri.

Prețul unui litru de benzină cu 528% în Cuba

Trebuie menționat că insula cu unsprezece milioane de locuitori trece prin cea mai gravă criză economică din ultimii treizeci de ani. Situația a apărut din mai multe cauza. Una dintre ele este pandemia. A doua este intensificarea sancțiunilor americane în ultimii patru ani. O altă cauză este slăbiciunea structurală a economiei sale centralizate.

În acest context, produsul intern brut (PIB) s-a contractat cu 2% în 2023. Guvernul a informat și că inflația a ajuns la 30%.

Din aceste motive, guvernanții au fost nevoiți să implementeze mai multe măsuri. Prețul unui litru de benzină obișnuită va crește de la 25 de pesos cubanezi, respectiv 20 de cenți americani, la 132 de pesos, respectiv 1,10 dolari. Acest lucru reprezintă o creștere de 528%.

Simultan, un litru de benzină premium, al cărui preț este în prezent de 30 de pesos cubanezi, respectiv 25 de cenți americani, va costa 156 de pesos. Această sumă este echivalentul a 1,30 dolari și reprezintă o creștere de 520%.

SURSA FOTO: Dreamstime

Prețul carburanților pentru profesioniștii din domeniul transporturilor rămâne neschimbat

Totuși, prețul carburanților pentru profesioniștii din domeniul transporturilor rămâne neschimbat. O creștere a prețului la gaz a fost amânată.

„Începând cu 1 martie, prețurile la carburanți vor fi actualizate”, a anunțat ministrul Finanțelor și Prețurilor, Vladimir Regueiro, citat de cotidianul de stat Granma.

Vladimir Regueiro a spus și că prețurile la electricitate pentru cei mai mari consumatori vor crește cu 25% începând cu această dată.

Deciziile sunt parte dintr-un set de măsuri anunțate de guvern în decembrie, cu scopul de a reduce deficitul bugetar al țării.

Anunțul brusc al majorării prețurilor la carburanți, programată inițial pentru 1 februarie, a dus la cozi lungi în fața stațiilor de carburant din Havana în luna ianuarie.

Autoritățile au anunțat în cele din urmă, la sfârșitul lunii ianuarie, că măsura va fi amânată pe termen nelimitat.

Acestea au invocat un „incident de securitate cibernetică în sistemele informatice”.

Câteva zile mai târziu, ministrul Economiei, Alejandro Gil, a fost demis din funcție.

Guvernul a admis la sfârșitul lui decembrie că nu poate continua să vândă carburanți la prețuri „subvenționate”.

Acesta a spus că țara se confruntă cu o gravă lipsă de valută.