Anunțul zilei pentru toți cei care stau la bloc! Miniștrii au semnat deja ordinul
Cei trei miniștri de la Dezvoltare, Finanțe și Energie au semnat un Ordin comun pentru stabilirea procedurii privind acordarea subvenției de compensare a prețului gigacaloriei pentru sezonul rece 2021-2022.
Potrivit Ordinului comun se vor aloca mai multe sume sub formă de subvenții unităților administrativ-teritoriale unde energia termică este furnizată prin sisteme de alimentare centralizată. De asemenea, subvenția va fi în cuantum de 50% din diferența rezultată între prețul achiziției gazelor naturale și prețul plafonat al gazelor naturale de 0,250 lei/kWh.
Amintim că la nivel național există 30 de unități administrativ-teritoriale care sunt eligibile pentru acordarea subvenției.
În plus, Ordinul comun mai arată că, la nivelul Ministerului Dezvoltării, în termen de 10 zile calendaristice de la data depunerii documentelor justificative, se va realiza situația centralizatoare a sumelor necesare pentru acoperirea lunară a subvenției. De asemenea, arată Ordinul comun, se va promova proiectul de ordin care prevede repartizarea sumelor către bugetele UAT-urilor.
Ulterior, primăriile vor transfera sumele producătorilor de energie termică în maxim 3 zile de la data în care banii intră în conturi.
400 de milioane de lei pentru această linie de finanțare
Ministrul Cseke Attila a anunțat că legea bugetului de stat pentru 2022 prevede 400 de milioane de lei pentru acestă linie de finanțare, subliniind că sumele vizează acoperirea costurilor legate de achiziția gazelor naturale în perioada 1 noiembrie 2021- 31 martie 2022.
”Aceste sume vizează acoperirea unor costuri legate de achiziţia gazelor naturale destinate producerii de energie termică în perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022”, a spus ministrul Cseke Attila.
De asemenea, acesta a mai declarat că în termen de 5 zile calendaristice de la emiterea facturilor de gaze naturale, unitățile administrativ-teritoriale pot transmite, cu semnătura primarului, către MDLPA cererea și documentele justificative, precum: extras în copie a contractului de furnizare de gaze naturale (din care să reiasă părțile contractante, durata contractului, cantitate contractat și prețul gazelor naturale) și copie după facturile fiscale de gaze naturale, certificate conform cu originalul.
Un nou val de scumpiri în primăvară
De Mărțișor, românii vor fi nevoiți să scoată mai mulți bani din portofel și pentru utilitățile zilnice pentru că pe 8 martie expiră compensațiile de la stat pentru consumul de energie electrică și gaze naturale.
Conform informațiilor transmise de Institutul Național de Statistică (INS), a fost înregistrată o creștere semnificativă a prețurilor din noiembrie 2020 până în noiembrie 2021.
Creșterea cea mai mare este observată la gazele naturale, al căror preț s-a scumpit cu aproape 50%, respectiv cu 49,42%, fiind urmată de energie termică (10,72%) și energia electrică (8-10%).