Costel Constantin a fost unui dintre cei mai îndrăgiți actori din România. Actorul a avut o carieră artistică prestigioasă de mai bine de jumătate de secol. În ultimul interviu pe care l-a acordat, maestrul a spus cum vrea să rămână în memoria publicului.
Ultimul interviu al maestrului Costel Constantin a fost acordat în luna iunie 2021. La momentul respectiv, el vorbea despre copilăria lui și despre sursa pasiunii lor pentru teatru.
Costel Constantin a făcut mai multe dezvăluiri despre tinerețea lui
Regretatul actor spunea că unchiul lui a fost actor, mai întâi într-o echipă de amatori, într-un cămin cultural, înainte de al Doilea Război Mondial. Maestrul spune că erau cămine culturale pe lângă biserici la vremea aceea.
El a vorbit și despre primul rol principal pe care l-a primit. La momentul respectiv, relata el, trupa era condusă de o tânără actriță sosită la Galați: Gina Patrichi.
Costel Constantin spune că ea a fost prima lui profesoară de teatru. Ulterior, a dat admiterea la actorie, unde a intrat din prima.
„Unchiul meu a fost actor, mai întâi într-o echipă de amatori, într-un cămin cultural, înainte de al Doilea Război Mondial. Erau cămine culturale pe lângă biserici la vremea aceea. Noi stăteam lângă biserica de pe strada Poșta Veche. El a ajuns actor cu studii, repartizat la Brăila, apoi a venit la Galați, unde mergeam să îl văd. Eu eram în echipa de teatru a liceului și mă duceam la el să îmi dea o mustață sau ce mai aveam nevoie. M-am înscris și la echipa de teatru a Palatului Culturii, al Tineretului, cum se numea pe vremea aia.
Am avut acolo un rol principal și am și primit premiu. Trupa era condusă de o tânără actriță sosită la Galați: Gina Patrichi. Ea mi-a fost prima profesoară de teatru! Am dat admiterea la Actorie, am intrat din prima. Profesoara noastră era Beate Fredanov, asistenți au fost Zoe Anghel-Stanca, regizorul Mihai Dimiu și Octavian Cotescu. Colegi cu mine erau și sunt Ion Caramitru, Rodica Mandache, Virgil Ogășanu, Petre Gheorghiu-Dolj. La celelalte clase erau Ovidiu Iuliu Moldovan, Mariana Mihuț, actori unul și unul!”, a relatat maestrul în timpul interviului din 2021.
Marele actor a fost marcat profund de multe personalități de-a lungul timpului
Printre altele, el a vorbit și despre cariera de la Teatrul Național la București (TNB).
„Da, eu am venit în 1969. Peste 3 ani, în 2024, eu și colegul Ion Caramitru facem 60 de ani de când am terminat facultatea! Când a plecat Zaharia Stancu de la conducerea teatrului, domnul Radu Beligan a făcut un fel de turneu prin țară, pentru a căuta actori tineri. M-a văzut în „Filoctet și m-a ales pe loc. Debutul meu însă a fost neplăcut: urma să fiu secretarul lui Ștefan cel Mare, într-o piesă a lui Paul Anghel, „Săptămâna patimilor”, dar mi-am zis că nu aș vrea totuși într-o piesă românească…
Ulterior, Ion Finteșteanu, cu care mă și pregătisem pentru admitere, mi-a zis că are un proiect pentru mine, în care urma să joc rolul unui student, alături de Ilinca Tomoroveanu. „Moartea ultimului golan” s-a jucat 11 ani, era o comedie cu un farmec nebun! Mai longeviv decât acesta a fost „Zbor deasupra unui cuib de cuci”. Am jucat în perioada aceea și în „Regele Lear”, alături de George Constantin, care era în rol titular. Un actor extraordinar, de o noblețe formidabilă, de un profesionalism profund. A fost un mare noroc pentru mine. Un alt partener de scenă, extrem de generos, care nu se gândește doar cum să apară el mai bine, este Florin Piersic. Imens!”, spunea marele actor în interviu.
Maestrul spunea și că nu a intrat niciodată într-un conflict cu un coleg. Totodată, nu a avut parte nici de rivalități, potrivit dezvăluirilor făcute de el în interviu.
Amintim că Marius Bodochi, care a jucat împreună cu regretatul actor, a avut un adevărat șoc în momentul în care a aflat tragicul anunț.
Bodochi l-a descris pe maestru așa cum puțini l-au cunoscut. Regretatul actor născut la Galați a fost prezentat drept un om foarte pozitiv, care reușea să îi învioreze pe ceilalți și să împace spiritele.