Lumea muzicii a devenit mai săracă odată cu trecerea în neființă a dirijorului britanic Andrew Davis. El a murit la vârsta de 80 de ani, după ce a suferit de leucemie.
Dirijorul Andrew Davis a murit
Andrew Davis, renumitul dirijor britanic, s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani, a confirmat agentul său, potrivit informațiilor furnizate duminică de către DPA.
Davis, cunoscut pentru rolul său de dirijor principal al Orchestrei Simfonice BBC timp îndelungat, a fost afectat de leucemie, a dezvăluit agentul său muzical, Jonathan Brill, pentru PA Media.
Acesta a luptat cu boala timp de aproximativ un an și jumătate, doi ani, reușind să o țină sub control. Cu toate acestea, starea sa de sănătate s-a deteriorat rapid după ce a împlinit vârsta de 80 de ani, în data de 2 februarie.
”Suntem întristaţi de vestea morţii dirijorului Sir Andrew Davis”, au scris reprezentanţi ai Royal Opera House pe platforma X.
”De-a lungul unei cariere de peste cinci decenii, a fost liderul artistic al multor dintre cele mai remarcabile opere şi instituţii simfonice”.
”A debutat la Royal Opera în 1983 dirijând ‘Der Rosenkavalier’, iar ultima dată a dirijat ‘Capriccio’ (în concert) în 2013”, au mai scris aceştia într-o altă postare.
”Gândurile noastre se îndreaptă înspre familia şi prietenii săi în aceste momente triste”.
”Sunt întristat să aflu vestea decesului lui Sir Andrew Davis”, a scris dirijorul Julian Lloyd Webber.
”Un mare muzician, care se purta minunat cu soliştii săi. Îmi aduc aminte cu plăcere de un concert de Delius în 2012”.