S-a stins unul dintre cei mai iubiți actori. A fost una dintre cele mai adorabile ființe

lumanari, doliu

SURSA FOTO: Unsplash.com

Doliu în lumea filmului. Actorul american Taylor Wily, fost luptător de sumo, care a jucat în serialul de succes ”Hawaii Five-0”, a murit la vârsta de 56 de ani.

Anunțul a fost făcut de managerul și bunul său prieten, Michael J. Henderson. Cauza morții nu a fost încă dezvăluită, scrie Variety.

Paul S. Almond, avocatul lui Wily, a declarat pentru Variety că actorul era cunoscut pentru atitudinea sa pozitivă și dragostea pentru comunitatea din care făcea parte.

Vestea a fost confirmată de postul local de știri hawaian KITV, precum și de postări pe Instagram ale producătorului executiv al „Hawaii Five-0”, Peter M. Lenkov. „Sunt devastat. Am inima frântă. Voi posta detalii în câteva zile. Acum este prea greu”, a scris Lenkov în dreptul unei fotografii în care apare alături de regretatul actor.

”Ai fost pentru mine o familie. Îmi va fi dor de tine în fiecare zi, frate”

Într-o postare ulterioară, el a ținut să sublinieze că Wily l-a cucerit încă chiar la prima audiție.

”Așa cum ți-am spus de multe ori, m-ai cucerit de la prima audiție. Ai intrat zâmbind, cu un prosop pe cap, ștergându-ți transpirația și am fost impresionat. M-ai fermecat și când jucai, și când stăteam de vorbă. Ai fost pentru mine o familie. Și îmi va fi dor de tine în fiecare zi, frate”, a comentat el.

Pe postul KITV, realizatoarea Lina Girl Langi a anunțat vestea în timpul emisiunii sale, „Island Life Live”, declarând:

„Cu inima îndurerată, împărtășesc vestea morții unei celebrități din Hawaii, care era îmi era și un prieten bun de familie”, a spus Langi.

„Taylor Wily, fost luptător de sumo și luptător MMA, actorul iubit de mulți oameni, a murit astăzi în Hurricane, Utah.”

Wily a apărut în 171 de episoade ale serialului „Hawaii Five-0”

Wily a apărut în 171 de episoade ale serialului „Hawaii Five-0”, în rolul lui Kamekona Tupuola. De asemenea, a jucat în alte seriale cunoscute – „MacGyver” și „Magnum P.I.”

„În ciuda faptului că multe dintre scenele lui din„Hawaii Five-0” și „Magnum” au prezentat abilitățile sale de actor de comedie, a fost și un actor dramatic incredibil”, a spus Lenvok. „Am scris un scenariu, cu câțiva ani în urmă, și speram să-l distribui în următorul meu proiect. Voiam să-l țin aproape, nu doar ca prieten, ci și ca artist”, a continuat Lenvok.

A fost luptător de sumo și MMA, dar s-a retras la finele anilor 80

Wily s-a născut pe 14 iunie 1968 în Honolulu, Hawaii. Înainte de a intra în lumea filmului, a concurat cu succes în meciuri de sumo, UFC și MMA. Wily și-a început cariera ca luptător de sumo, concurând în Japonia sub numele de Takamikuni.

Cântărind aproape 440 de kilograme, Wily nu a putut fi învins în primele 20 de meciuri.

A devenit prima victimă a unui knockout din istoria UFC, în 1993, când lovitura adversarului, Gerard Gordeau, l-a lăsat fără un dinte, punând capăt luptei după doar 26 de secunde.

S-a retras din acest sport la sfârșitul anilor 1980 după ce a suferit mai multe răni la genunchi.

Paul S. Almond, avocatul lui Wily, a declarat pentru Variety că actorul era cunoscut pentru atitudinea sa pozitivă și dragostea pentru comunitatea din care făcea parte.

„Taylor a fost una dintre cele mai adorabile ființe. Îmi va fi dor de tine”, a spus Almond.