Averea cumulată a milionarilor din Top 300 a ajuns la 22,47 miliarde de euro, în creștere față de 2013. Această sumă face ca ediția de anul acesta a Topului celor mai bogați români să reprezinte un punct de cotitură în evoluția averilor milionarilor: modifică trendul descendent înregistrat încă de la primele semne ale crizei economice.
România a trecut printr-o criză profundă. Aceasta este concluzia dacă analizăm probabil cel mai fidel indicator al economiei: evoluția mediului de business. Iar dacă investițiile străine arată mai ales tendințele, antreprenoriatul autohton este cel care oferă imaginea reală asupra bunăstării. În România, performanțele financiare obținute de oamenii de afaceri prezenți în Top 300 din 2008 până anul trecut sunt, dacă ar fi să facem o medie, dezamăgitoare.
Acum șase ani, averea totală a primilor 300 de milionari români era de 39 de miliarde de euro. Aceasta a început să scadă treptat odată cu apariția crizei, ajungând anul trecut la un minim de 21,54 miliarde de euro. Deși perioada extrem de grea a economiei românești pare să fi trecut de mai mult timp, explicația valorii din ediția anterioară a Topului este dată de modul în care își revin businessurile românești. Prin urmare, efectele crizei încă erau puternic resimțite de afacerile milionarilor, unele confruntându-se cu accesul dificil la finanțare și cu insolvențele. Acesta este motivul pentru care creșterea de aproape un miliard de euro a averii bogaților României, din ultimul an, este o veste bună: economia pare că dă primele semne de viață.
PIB-ul și milionarii
De la primele ediții ale anuarului Top 300 Cei mai bogați români, ne-am obișnuit ca averea milionarilor să fie direct proporțională cu creșterea PIB. Totuși, criza a schimbat toate paradigmele. Astfel, în 2011, 2012 și 2013 am avut creșteri economice, dar, în total, cei mai bogați români au înregistrat pierderi semnificative.
Citiți și: Surpriză în Top 300 Capital
Anul acesta, lucrurile s-au modificat. După avansul PIB-ului de anul trecut (3,5%) și creșterea estimată pentru acest an (2%), averea milionarilor a înregistrat un avans de 4,3%. Astfel, 2014 pare a fi primul an de normalitate după o lungă perioadă de așteptare. Un alt indicator al normalității este și evoluția averii minime care a permis includerea în clasamentul celor mai bogați români. Astfel, dacă anul trecut pragul a fost de 10-11 milioane de euro, în ediția de anul acesta a ajuns la 14-15 milioane de euro, un nivel mult mai apropiat de cel înregistrat în anii în care economia mergea bine.
În cât timp poți să ajungi bogat
Ca să ne facem o imagine asupra acestei sume, ne putem raporta la veniturile românilor. Astfel, pentru a fi inclus în top, un om care câștigă salariul mediu net pe economie (în august -1.683 de lei) ar trebui să muncească 3.067 de ani. Pe de altă parte, există și oameni pentru care, oricât de ciudat ar suna, pragul minim e ușor de trecut. De exemplu, cel mai mare venit declarat la Fisc pentru 2013 este de 7 milioane de euro şi a fost obţinut din dividende în străinătate. Pe locurile următoare se află o persoană care a avut venituri de 5,84 milioane euro, realizate în România din intermedieri din comerţul cu diverse produse, şi o alta care a încasat 5,45 milioane euro din activitatea de agent imobiliar. Cum este vorba aici doar de veniturile obținute pe parcursul unui an, sunt mari șanse ca numele lor să se regăsească printre cele ale milionarilor din Top 300.
Citiți și: Peste 3.500 de angajați au rămas pe drumuri după ce averile “regilor asfaltului” s-au ruinat
Una dintre cele mai mari curiozități cu privire la ierarhia celor mai bogați români este reprezentată de modul în care s-a realizat evaluarea averilor. Ei bine, „secretul“ este documentarea. În aproape un deceniu și jumătate, s-a cimentat un mod de lucru care ar putea stârni invidia chiar și autorităților statului cu rol de control: fiecărui milionar i s-a întocmit o fișă în care au fost trecute companiile la care deține acțiuni, proprietățile imobiliare, banii pe care îi are în conturi, investițiile în artă sau bunuri precum bijuterii și mașini.
În cazul companiilor s-au folosit rapoartele financiare extinse, furnizate revistei Capital de către RisCo, iar în cazul celorlate informații s-a făcut o muncă de investigație. Odată completată fișa cu aceste informații, s-a trecut la calculul averii. În demersul lor, redactorii au fost ajutați de către specialiștii uneia dintre cele mai mari companii de profil din lume, Deloitte, care au oferit instrumentele necesare calculului.
Răsturnare de lider: Cine sunt cei mai bogați români?
Dacă în ediția de anul trecut, lista celor mai bogați români era deschisă de Ioan Niculae, acum primul loc îi revine lui Ion Țiriac.
Medalia de bronz este deținută de Dragoș și Adrian Pavăl, antreprenorii români cu o evoluție spectaculoasă în ultimii ani.
Mai multe detalii despre averea milionarilor puteți citi în TOP 300 Cei mai bogați români, de mâine, la chioșcurile de ziare.