La ora 8 dimineaţa, în Atena nu poţi să bei o cafea. Toate magazinaşele, cafenelele şi tavernele au obloanele trase, doar zgomotul, încă suportabil, al miilor de scutere lăsând să se înţeleagă că a început o nouă zi. Pe la 11, greci cu ochii cârpiţi de somn încălzesc grătarele pentru souflaki, iar doamnele  degustă tiropitele pe terase. Dacă ai o întâlnire de business, sigur o să fii programat de partenerii greci cândva spre miezul nopţii, când de altfel se serveşte cina. Spre dimineaţă, se mai sparg câteva farfurii, sirtaki, palamakia şi uite-aşa s-a mai dus o zi. Întotdeauna a fost aşa şi tot aşa va fi de-acum înainte, chiar de-ai pune câte un inspector european pe marginea fiecărei piscine nedeclarate la fisc. În Spania, altă candidată importantă la default, domneşte siesta. La amiază, totul îngheaţă. Oamenii merg la masă, paharul de rioja este obligatoriu, iar apoi se întind pentru o oră-două în propriile lor paturi. După-amiaza revin la muncă. Poţi să le ceri orice spaniolilor, numai siesta nu le-o poţi lua. Nu mai vorbesc de italieni sau portughezi şi de metehnele lor, pentru că tabloul metaforic şi incorect generalist de mai sus este suficient ca să vă introducă în atmosfera mediteraneană, pe care, desigur, o cunoaşteţi deja. Însă tocmai tuşele groase în care poţi descrie năravurile popoarelor respective mă fac să cred că ne-am grăbit, noi românii, să devenim martirii austerităţii şi sfinţii precauţiei bugetare.

Ce s-a întâmplat zilele trecute, „salvarea Greciei“, e o dovadă că se poate să nu faci nimic, să nu-ţi pese de ceilalţi, să minţi, şi să ieşi bine din povestea asta. Aşa cum nu se schimbă năravurile popoarelor, la fel, popoarele nu învaţă nimic din lecţiile istoriei. Anul viitor, grecii vor descoperi că nici jumătatea care le-a rămas din datorie nu poate fi plătită şi o vom lua-o de la capăt. Poate că vor umbla din nou prin hârtii şi va ieşi că fac reformă, dar, în realitate, austeritatea autoimpusă nu pare posibilă în Elada.

După zâmbetul şmecher al lui Berlusconi din poza de grup de după summit, am senzaţia că va încerca şi Italia ceea ce de acum înainte se va numi „reţeta greacă“ de plată a datoriilor suverane. La fel cum exista riscul ca problemele să se transmită, prin contagiune, pe tot litoralul nordic şi vestic al Mediteranei, tot aşa Italia, Spania şi Portugalia se pot molipsi de boala neplăţii datoriilor. Te plângi un pic, sindicatele execută câteva greve generale şi ai rezolvat. Iertarea Greciei pe banii altora reprezintă un precedent seducător şi incredibil de periculos. În definitiv, de ce n-ar face-o şi ceilalţi? Pentru că a promis Berlusconi că e cuminte? Au popoarele onoare?