Prin filiala sa Ubitricity, Shell vrea să furnizeze o treime din rețeaua necesară pentru a atinge obiectivele naționale privind schimbările climatice, informează The Guardian.
Grupul anglo-suedez dorește „să ofere mai multe posibilități de încărcare a vehiculelor electrice pentru milioane de șoferi britanici și să ajute autoritățile să își facă rețeaua de încărcare operațională cât mai repede posibil. Aproape 3.600 de stații de încărcare Ubitricity – achiziționate în februarie – sunt disponibile în prezent în Marea Britanie, a precizat Shell.
Lipsa stațiilor de încărcare stradale în zonele urbane este considerată un obstacol semnificativ în efortul guvernului de a elimina treptat vehiculele cu combustibili fosili în favoarea mașinilor electrice. Vânzarea mașinilor noi pe benzină și motorină va fi interzisă, începând din 2030, în Marea Britanie.
Stații de încărcare în supermarketuri și parcări
Shell vrea să instaleze stații de încărcare și în supermarketuri, parcări ale companiilor și ale unor locuințe din Regatul Unit. La nivel global, își propune să-și mărească flota de stații de încărcare la 500.000 până în 2025, de la aproximativ 60.000 în prezent.
Gigantul petrolier intenționează să devină neutru din punctul de vedere al emisiilor de carbon până în 2050 prin investiții în noi energii, utilizarea mecanismelor de compensare a CO2 și o reducere a dependenței sale de petrol, fără a renunța la acesta. Șeful grupului a pledat în favoarea extragerii hidrocarburilor din Marea Nordului, în ciuda presiunilor ONG-urilor de a stopa noi proiecte.
Sursă foto: pixabay