„La naiba cu ei! Niște escroci”
Parteneriatul ducilor de Sussex, de mai mulţi ani, cu Spotify s-a încheiat la finele lunii trecute, informează Cosmopolitan.
„Mi-aş fi dorit să fi fost implicat în negocierea „Meghan şi Harry părăsesc Spotify. The F**king Grifters (escroci nenorociţi – n.r.). Ăsta este podcastul pe care ar fi trebuit să îl lansăm cu ei. Trebuie să mă îmbăt într-o seară şi să spun povestea discuţiei de pe Zoom pe care am avut-o cu Harry pentru a încerca să îl ajut cu o idee de podcast. Este una dintre cele mai bune poveşti ale mele… La naiba cu ei! Niște escroci”, a afirmat Simmons în podcastul său.
A fost urmat de Jeremy Zimmer, directorul general al United Talent Agency, care a afirmat, referindu-se la Meghan că „nu a fost un mare talent, ba chiar nu are pic de talent”. Parteneriatul dintre Archewell Audio, compania de producţie a ducilor de Sussex, şi Spotify trebuia să includă numeroase programe, dar, în cele din urmă, au fost produse doar un serial şi o ediţie specială de vacanţă.
Serialul „Archetypes” (Arhetipuri) urmărea să „investigheze, să disece şi să demitizeze etichetele care încearcă să ţină femeile pe loc”, potrivit descrierii acestuia, şi a prezentat interviuri ale lui Meghan cu invitaţi celebri, printre care Serena Williams, Mariah Carey, Paris Hilton şi Trevor Noah.
Oamenii stau la coadă ca să-i facă praf și pulbere
O sursă a declarat pentru Cosmopolitan: „Se pare că, în aceste zile, au loc un atac după altul, iar oamenii stau la coadă pentru a-i face praf și pulbere. Cred că și ea și Harry s-au săturat de asta.”
Cu toate acestea, sursa susține că ducii de Sussex au „numeroase lucruri interesante în pregătire și sunt gata să revină mai puternici.” Se pare că a existat că a existat o controversă privind lansarea ofertei Spotify, a spus o a doua sursă.
„Spotify trebuia să lanseze un comunicat în care să afirme cât de grozav a fost să lucreze cu Meghan, dar nu au făcut-o”, susține sursa citată de Cosmopolitan. Meghan și Harry’s Archewell Audio și Spotify au anunțat pe 16 iunie că „am convenit să ne despărțim și suntem mândri de serialul pe care l-am făcut împreună”. Cuplul semnase un contract de 20 de milioane de dolari cu Spotify la sfârșitul anului 2020.
Meghan și Harry au rămas totuși cu acordul cu Netflix. Platforma de streaming a publicat o declarație în care a precizat că nu riscă să piardă.contractul cu ei. Se crede că această afacere valorează 81 de milioane de lire sterline (103 de milioane de dolari).
Purtătorul de cuvânt al Netflix a declarat pentru Entertainment Tonight Canada: „Apreciem parteneriatul nostru cu Archewell Productions. „Harry & Meghan” a fost cel mai mare debut de film documentar al Netflix de până acum și vom continua să lucrăm împreună la o serie de proiecte, inclusiv la viitorul serial documentar Heart of Invictus.”