Un mesaj de ultimă oră în acest sens a venit de la Moscova. Dmitri Medvedev, fost președinte rus, în prezent vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a vorbit despre relația dintre Rusia și SUA.

Oficiale rus susține că în momentul de față, Rusia nu mai are niciun fel de relație cu Statele Unite. „Nu mai avem nicio relație cu Statele Unite, acum”, a scris Medvedev pe Telegram.

În același timp, el a mai adăugat că Moscova nu trebuie nici să negocieze cu Washingtonul în legătură cu dezarmarea nucleară. În opinia sa, Medvedev precizează că cea mai bună soluție este ca Rusia să aștepte până în momentul în care SUA „o să se târască înapoi la masa negocierilor”, relatează Reuters.

Rusia nu vrea să mai negocieze cu SUA

Oficialul rus a mai adăugat că Moscova nu are niciun beneficiu în a negocia cu SUA, iar totul ar fi împotriva sa în cazul în care acest lucru ar continua.

„Relațiile noastre sunt la zero grade pe scala Kelvin. Nu mai avem niciun motiv să negociem cu ei în acest moment. Ar fi rău pentru Rusia. Să vină să se târască înapoi singuri și să ne ceară să negociem cu ei”, a continuat fostul președinte și premier rus.

Menționăm faptul că de la declanșarea războiului și până în prezent, oficialul rus a avut nenumărate declarații controversate. Printre cele mai dezbătute au fost cele conform cărora toți cei care vor ”dori moartea Rusiei” vor dispărea”.

La un moment dat, acesta anunțat public pe contul său de socializare motivele pentru care are o poziție atât de dură având în vedere situația actuală.

„Sunt adesea întrebat de ce postările mele pe Telegram sunt atât de dure. Răspunsul este că îi urăsc. Sunt niște ticăloși și nenorociți. Vor moartea pentru noi, Rusia. Și cât voi fi în viață, voi face totul pentru a-i face să dispară”, a scris Medvedev, într-o postare care a înregistrat 182.000 de vizualizări, potrivit Euronews.

Deși oficialul rus a spus niciun nume în postarea sa, având în vedere actualul război, acesta ar fi făcut referire la Ucraina și Occident, mai scrie sursa citată.