În a 3-a zi de proteste din partea angajaților STB și după tot atât timp în care orașul a rămas blocat, unii dintre cei care s-au dezis de revoltă au avut de suferit din cauza amenințărilor colegilor.
Sâmbătă au apărut în autobazele din București unele liste negre, care îi adună pe toți cei care au renunțat la proteste. Numele”trădătorilor” care au ieșit sâmbătă pe traseu au fost scrise pe o tablă cu creta, astfel încât lucrurile să fie clare pentru toată breasla.
Agresivitate în rândul angajaților STB
Unii dintre colegii celor revoltați au trecut deja la fapte iar în decursul zile au spart geamul la una dintre ușile unui autobuz, ca mai apoi să își posteze isprava pe unul dintre grupurile de Facebook al lucrătorilor de transport în comun.
„Asta înseamnă să fii c…ă. Ai scăpat ieftin jegule”, scrie autorul în completarea faptei sale, dar ulterior imaginea a fost ștearsă de pe pagina de socializare pentru a nu instiga la alte evenimente de acest fel.
În ciuda hotărârilor judecătorești, Sindicaliștii nu au ajuns la un acord comun cu primarul Bucureștiului, Nicușor Dan. Așadar acesta acesta a solicitat să se ia măsuri rigide împotriva aceste greve ilegale, acuzându-l totodată pe Vasile Petrariu de uneltirea acestui protest.
Întrebat despre cauza pornirii acestui eveniment, unul dintre lucrătorii STB susține că: ” S-au pornit niște controlale, probabil și la nivel de sindicat, dar vă spun cu certitudine că s-au pornit niște controale la nivel STB. Și, vedeți d-voastră, contractul colectiv de muncă este în vigoare conform legii, că e stare de alertă, dar pe această motivație a încercat sindicatul reprezentativ acum să facă un puci pe tema asta, spunând că trebuie să negocieze, însă motivația este alta. Vor să negocieze contractul colectiv de muncă, dar nu cu actuala conducere, ci cu angajator PSD, ca la Transporturi. Sindicatul reprezentativ nu vrea să negocieze cu PNL, ci cu PSD, de asta cere demisia directorului. Domnul Petrariu nu reprezintă oamenii, sub nicio formă, reprezintă interesele de partid”.
Jurnalistul Pro TV Vitalie Cojocari a venit cu o serie de imagini privind cele întâmplat sâmbătă în București după ce câțiva șoferi s-au întors la muncă în timpul grevei.