Un membru al familiei regale din Qatar a cumpărat insula grecească Oxia din Marea Ionică, pentru care a plătit aproape 5 milioane de euro.
Insula se afla în proprietatea unui magnat australian. O mare parte din suprafaţa sa de 4,2 de kilometri pătraţi este considerată rezervaţie naturală. Deocamdată nu se ştie dacă cumpărătorul este chiar emirul Qatarului, Hamad Bin Jalifa al-Thani, sau un alt memru al familiei regale, scrie cotidianul grec Kathimerini. Preţul cerut iniţial a fost de 6,9 milioane de euro, conform Agerpres.
Numeroşi magnaţi, armatori greci şi bogaţi oameni de afaceri din alte ţări au în proprietate insule greceşti, unele dintre ele fiind în prezent scoase la vânzare. Piaţa acestor tranzacţii a stagnat în ultimii trei ani, dar a fost revigorată în ultima vreme de scăderea preţurilor ca urmare a creşterii impozitelor pentru proprietăţile imobiliare din Grecia.
Potrivit agenţiei Vladi Private Islands, specializată în vânzarea de insule private, pe insula Oxia se pot dezvolta activităţi turistice, datorită accesului facil, ea fiind situată la mică distanţă de partea continentală a Greciei.