Pachetul majoritar de acțiuni al Affidea a fost achiziționat de către Groupe Bruxelles Lambert (GBL) de la B-FLEXION pentru suma de 1 miliard de euro. B-FLEXION, fostul deținător al pachetului majoritar de acțiuni Affidea, se va retrage total din postura de acționar.
Affidea, fondată în 1991, deține peste 300 de centre medicale în 15 țări. Grupul Affidea și-a extins portofoliul de servicii în întreaga rețea furnizând servicii integrate de diagnostic, ambulatoriu și tratament oncologic la un înalt standard de calitate.
Prima tranzacție a GPL în domeniul sănătății
GBL va susține în continuare dezvoltarea de servicii medicale performante deservind prioritar interesele pacienților, echipelor medicale, precum și ale autorităților. Împreună cu actualul management, GBL intenționează să consolideze poziția de lider pe principalele piețe unde activează și totodată să accelereze politica de achiziții în noi arealuri de interes la nivel european.
Această achiziție reprezintă prima tranzacție a GBL în domeniul sănătății și totodată o ambiție de a mări ponderea asset-urilor private din portofoliu. Până la finalul anului trecut, ponderea acestora reprezenta 25% din portofoliul Groupe Bruxelles Lambert, obiectivul pe termen lung fiind creșterea la 40%.
„După recentele investiții în Webhelp, Canyon și Voodoo, achiziția Affidea este o continuare a strategiei de expansiune în zona companiilor majoritar private care operează în piețe aflate în plină dezvoltare. Împreună cu actualul management al Affidea vom contribui la asigurarea succesului acestei companii”, declară Ian Gallienne, CEO GBL.
„Affidea poziționează Groupe Bruxelles Lambert pe harta companiilor ultraperformante cu posibilitate de dezvoltare verticală și geografică. Suntem încântați să devenim garanții acestui business în următoarea sa etapă de dezvoltare. În parteneriat cu actuala echipă managerială vom depune tot efortul pentru accelerarea creșterii organice, a politicii de achiziții și a programelor digitale de sănătate”, precizează Michal Chalaczkiewicz, Investment Partner la GBL.
Tranziția se va încheia în al treilea trimestru din 2022
„Le mulțumesc celor de la B-Flexion atât pentru investiția, cât și pentru suportul acord acestei companii încă de la începutul preluării ca și proprietar în 2014 și până în momentul numirii mele în funcția de CEO, în 2018. Am construit împreună o organizație de talie mondială, aproape dublând calibrul business-ului nostru în 4 ani, deschizând noi direcții de creștere pentru această organizație. Mă bucur că GBL ni s-a alăturat ca partener, oferindu-ne o viziune profundă asupra companiei Affidea, cât și mărirea orizontului de investiții pe termen lung”, afirmă Giseppe Recchi, CEO-ul Affidea.
„A fost un privilegiu să lucrez cu Giuseppe și întreaga echipă Affidea, suntem mândri că am contribuit la succesul incredibil al companiei în ultimii aproape 10 ani. GBL ne-a impresionat cu istoricul lor de companii de prestigiu în care au investit și la al căror succes au cotribuit. Suntem încântați să anunțăm tranziția Affidea în portofoliul Groupe Bruxelles Lambert pentru următoarea fază de dezvoltare”, a adăugat Stefan Meister, Vicepreședinte B-Flexion.
GBL a fost consiliată de Citi, Bain & Company, EY și Kirkland & Elis. Se estimează ca tranziția se va încheia în al treilea trimestru al anului 2022.