S-a vândut o mare publicație din România! Cine este noul proprietar? Au anunțat chiar acum
Mai precis, proprietarul companiei Mobexpert și acționar al clubului de fotbal Rapid, Dan Șucu, a cumpărat creanța de 11,7 milioane de euro pe care trustul de presă Mediafax Group, aflat în insolvență de 7 ani, o avea la ING Bank.
Omul de afaceri în vârstă de 58 de ani deține în momentul de față peste 50% din masa credală, urmând a transforma creanța în active pentru a deveni acționarul majoritar al publicației care deține publicația Ziarul Financiar.
Dan Șucu a înființat o firmă
Trebuie menționat că Dan Șucu a înființat o firmă, MediaMex Investment, pentru preluarea creanțelor.
„Administratorul judiciar a fost notificat cu privire la contractul de cesiune de creanță intervenit între MediaMex Investment și ING Bank, prin care creditorul garantat ING Bank NV a cesionat creanța sa totală deținută față de societățile din grup (în cuantum de 11.270.235 EUR, ulterior amendat prin act adițional până la un cuantum total de 11.770.235 EUR) către MediaMex Investment SRL. Administratorul judiciar a fost notificat și cu privire la semnarea Conventiei de plată a debitelor în afara perioadei de reorganizare dintre Mediafax Group SA – prin administrator special – și Mediamex Investment SRL în calitate de creditor garantat”, este scris într-un comunicat, potrivit profit.ro
Amintim că Mediafax Group a intrat în insolvență în decembrie 2014, cu datorii de 40 de milioane de euro. Totodată, Mediafax Group a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 4,2 milioane euro și o pierdere de 1,1 milioane euro. Numărul mediu de angajați ai grupului era de 132 de persoane.
Care este principala afacere a lui Dan Șucu?
Principala afacere a lui Dan Șucu este retailerul de mobilă Mobexpert, care operează o rețea de 26 de magazine și opt fabrici, cu un total de 2.300 de angajați. Mai mult, acesta și-a extins investițiile și pe piața imobiliară.
De asemenea, omul de afaceri a lansat o nouă etapă de construcție din Arcadia Apartments, cu un pachet de 245 de apartamente, după ce a livrat circa 500 de unități în acest proiect.
În 2019, Dan Șucu a cumpărat sediul și tipografia grupului de presă Adevărul de la Adval Asset Management, firma care a preluat o parte din averea lui Dinu Patriciu, pentru 4,75 milioane de euro, conform sursei menționate.