România are o nouă Capitală istorică. Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 238 de voturi "pentru" şi şapte abţineri, proiectul de lege pentru declararea municipiului Iaşi drept "Capitală istorică" a României.
Potrivit proiectului, în anul Centenarului, pentru reconsiderarea rolului istoriei şi al culturii naţionale, municipiul Iaşi se declară „Capitală istorică” a României iar municipiul Alba Iulia „Capitală a Marii Uniri” a României.
Comisia de specialitate a introdus un amendament la proiectul iniţial astfel încât municipiul Alba Iulia să fie declarat „Capitală a Marii Uniri”.
„Cu ocazia Centenarului Marii Uniri, municipiul Alba Iulia primeşte recunoaşterea pentru rolul esenţial în formarea statului român modern. La 1 decembrie 1918, în Sala Unirii din Alba Iulia s-a semnat ‘actul de naştere’ al României Mari. Capitala de suflet a românilor de pretutindeni a fost Capitala Unirii teritoriilor româneşti şi sub domnia lui Mihai Viteazul”, a motivat comisia amendamentul.
Reprezentanţii grupurilor parlamentare au susţinut acest proiect, menţionând că este unul simbolic, iar Iaşiul merită cu prisosinţă acest titlu.
Camera Deputaţilor este for decizional.